Efectul sarmale + cârnaţi: Sute de clujeni au luat cu asalt bazinul UBB după Crăciun, ca să dea jos "rezervele" acumulate de sărbători

Efectul sarmale + cârnaţi: Sute de clujeni au luat cu asalt bazinul UBB după Crăciun, ca să dea jos "rezervele" acumulate de sărbători

Sute de clujeni au decis să facă sport între sărbătorile de iarnă înotând în bazinul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Parcul Babeş.

Reprezentanții Complexului de Natație Universitas din cadrul UBB spun că în data de 27 decembrie 2018, prima zi de activitate după sărbătoarea Crăciunului, au venit să înoate peste 500 de clujeni, iar numărul celor care au trecut pragul Complexului în primele ore ale zilei de vineri, 28 decembrie 2018, a depășit 150.

Printre cei care au decis să facă sport în aceste zile în cadrul Complexului de Natație Universitas se numără nu doar sportivii care și-au reluat antrenamentele și clujenii abonați la bazin, ci și cei care au decis să facă mișcare ocazională în această perioadă.

Complexul de natație Universitas al UBB, situat în Parcul Sportiv Universitar „Iuliu Haţieganu”, va avea program normal în perioada 28-30 decembrie 2018, urmând să se redeschidă în data de 3 ianuarie 2019.

Comenteaza