Şefii Poliţiei bistriţene, reţinuţi de DNA Cluj. Sunt acuzaţi de fapte grave de corupţie

Şefii Poliţiei bistriţene, reţinuţi de DNA Cluj. Sunt acuzaţi de fapte grave de corupţie
Şefii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud au fost reţinuţi de procurorii DNA Cluj, fiind acuzaţi că au pretins şi primit, în mod repetat, bani sau bunuri pentru a trece cu vederea nereguli constatate în teren.

Potrivit unor surse judiciare, şeful Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, Ioan Ovidiu Mureşan, şeful Poliţiei Rutiere Bistriţa-Năsăud şi şeful Poliţei Năsăud, Leon Anton Cloşcă, au fost audiaţi, în noaptea de luni spre marţi, la Biroul Teritorial Cluj al DNA, unde s-a decis reţinerea lor, urmând să fie duşi în instanţă cu propunerea de arestare preventivă.

Procurorii DNA au descins, luni, la Bistriţa şi au făcut până seara târziu percheziţii la Poliţia Judeţeană, la Poliţia Năsăud şi la un post rural de poliţie, precum şi la locuinţele celor trei, dar şi la mai multe firme.

Conform unor documente ale anchetatorilor, obţinute de Mediafax, comisarul şef Ioan Ovidiu Mureşan, inspector şef al IPJ Bistriţa-Năsăud, comisarul şef Ioan Ani, şeful Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud, comisarul şef Roberto Emil Hasnăş, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud şi inspectorul principal Leon Anton Cloşcă, şeful Poliţiei oraşului Năsăud, sunt implicaţi în săvârşirea unor acte repetate de corupţie, şi anume de pretindere şi primire a unor sume de bani şi a altor foloase necuvenite, în legătură cu atribuţiile lor de serviciu, respectiv pentru a îndeplini acte contrare îndatoririlor de serviciu.

În luna mai 2014, comisarul şef Ioan Mureşan a dispus un control inopinat asupra activităţii comisarului şef Ioan Ani, controlul fiind făcut de către adjunctul Ciprian Buta, împreună cu comisarul Leon Paul Andreica, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Bistriţa Năsăud, fiind constatate deficienţe în activitatea profesională a comisarului şef Ani, arată anchetatorii.

Potrivit aceleiaşi surse, pentru a evita consemnarea unor aspecte negative în raportul de control şi înlocuirea sa din funcţia deţinută, Ioan Ani ar fi cerut sprijinul omului de afaceri Traian Larionesi, patron al unor firme având ca obiect de activitate, în principal, exploatări forestiere şi proprietar a patru fonduri de vânătoare, cerându-i să intervină la cadrele din conducerea IPJ Bistriţa Năsăud, în favoarea ofiţerului controlat.

În documentele citate se arată că Larionesi are afaceri importante cu material lemnos şi ar beneficia de sprijin din partea lui Mureşan şi Ani, care, folosindu-şi abuziv "prerogativele şi puterile" conferite de funcţiile publice deţinute, asigură protejarea activităţilor ilicite ale omului de afaceri şi ale firmelor administrate de el.

Anchetatorii susţin că au date conform cărora Traian Larionesi i-ar fi oferit comisarului şef Ioan Mureşan, de mai multe ori, diverse bunuri şi cadouri, dându-i o armă de vânătoare marca Blaser, în valoare de circa 17.000 lei. De asemenea, omul de afaceri i-ar fi dat inspectorului şef al IPJ Bistriţa-Năsăud un autovehicul de teren Toyota RAV 4, fabricat în anul 1996 şi înmatriculat pe numele Lenuţei Mureşan, soţia ofiţerului.

Potrivit anchetatorilor, există indicii conform cărora Mureşan şi Buta ar fi acceptat solicitările oamenilor de afaceri menţionaţi, urmând să modifice conţinutul raportului de control, pentru a fi evitată sancţionarea şi destituirea din funcţie a comisarului şef Ioan Ani.

În schimbul protejării unor oameni de afaceri implicaţi în activităţi ilicite, Ioan Ani ar fi primit de la aceştia, în mod gratuit, materiale de construcţii pe care le-a utilizat pentru amenajarea unei vile în municipiul Bistriţa, zona Valea Jelnei, arată anchetatorii.

În documentul citat se menţionează, de asemenea, că Ioan Ovidiu Mureşan, împreună cu finul său, Roberto Emil Hasnăş, ar fi protejat activităţile ilicite desfăşurate de Traian Larionesi, împiedicând ofiţerii şi agenţii de poliţie din subordine să controleze maşinile care aparţin societăţilor comerciale controlate de acest om de afaceri sau împiedicându-i să aplice sancţiuni în cazurile în care au fost constatate ilegalităţi.

Documentele citate arată că la diferite date din anii 2013 şi 2014 Larionesi sau persoane din anturajul acestuia au fost oprite în trafic pentru diverse nereguli, în toate cazurile omul de afaceri solicitând telefonic sprijinul şefului Poliţiei Rutiere Bistriţa-Năsăud, Roberto Emil Hasnăş, care ar fi cerut agenţilor să nu dispună măsurile legale. Potrivit anchetatorilor, în schimbul intervenţiilor sale, Hasnăş ar fi primit, printre altele, mai multe butoaie de 30 litri cu bere.

În documentul citat se mai menţionează că în 30 iunie 2014, Larionesi l-ar fi contactat pe inspectorul şef Ioan Mureşan, solicitându-i să intervină pentru ca tatălui său, Traian Larionesi, să nu îi fie reţinut permisul de conducere, deşi acesta provocase un accident rutier pe drumul dintre Sîngeorz Băi şi Ilva. În acest context, Mureşan i-a dispus lui Hasnăş să se deplaseze la Sîngeorz Băi pentru a împiedica reţinerea permisului de conducere al tatălui lui Larionesi. Totodată, omul de afaceri i-a făcut această solicitare şi în mod direct comisarului şef de poliţie Roberto Emil Hasnăş.

De asemenea, în data de 13 iunie 2014, Hasnăş ar fi contactat telefonic, de două ori, un agent de poliţie aflat la locul unui accident rutier, solicitându-i să nu întocmească acte de constatare cu privire la existenţa accidentului sau să falsifice actele de constatare, deşi o persoană fusese rănită. Potrivit anchetatorilor, comisarul şef de poliţie i-ar fi cerut agentului să nu consemneze producerea accidentului rutier sau să întocmească acte false, în care să ateste o modalitate diferită de producere a evenimentului decât cea reală şi să consemneze, în mod mincinos, un alt loc de producere a evenimentului.

Intervenţii similare la agenţii de Poliţie pentru a nu dispune măsurile legale care se impuneau ar fi făcut şi şeful Poliţiei oraşului Năsăud, inspectorul principal Leon Anton Cloşcă, astfel că, potrivit anchetatorilor, ofiţerul şi-a încălcat în mod flagrant atribuţiile de serviciu şi a împiedicat constatarea infracţiunilor, în condiţiile în care a beneficiat de avantaje materiale de la o societate care a făcut lucrări la un imobil ce îi aparţine.

Potrivit anchetatorilor, în mod repetat, inspectorul principal de poliţie Leon Anton Cloşcă derulează operaţiuni financiare precum acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o deţine, în acest sens fiind interceptate numeroase convorbiri telefonice din care reiese că acesta "se îndeletniceşte cu organizarea transportului de mărfuri (peşte), vânzarea unor astfel de mărfuri, încasarea sumelor de bani".

De altfel, în cauză au fost interceptate şi înregistrate numeroase convorbiri, din care rezultă că, în cea mai mare a timpului de serviciu, ofiţerul de poliţie Leon Anton Cloşcă avea activităţi comerciale - respectiv achiziţii şi vânzări de mărfuri, încasări şi plăţi, menţionează anchetatorii.

Comenteaza