Şeful Poliţiei Câmpia Turzii, prins băut la volan

Şeful Poliţiei Câmpia Turzii, prins băut la volan

Dorel Florian Fodorean, șeful Poliţiei Câmpia Turzii a refuzat testarea cu aparatul etilotest, după ce a fost oprit în trafic.

Şeful Poliţiei Câmpia Turzii, Dorel Florian Fodorean, a fost oprit în trafic şi, pentru că mirosea a alcool, poliţiştii i-au cerut să fie testat. Şeful Poliţiei Câmpia Turzii a refuzat testarea, motiv pentru care IPJ Cluj a început cercetarea disciplinară a acestuia.

Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj transmis, vineri, bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei alcoolemiei în sânge.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, au depistat joi seara un conducător auto de 50 de ani, din Câmpia Turzii, în privinţa căruia exista suspiciunea că s-ar afla sub influenţa alcoolului.

Acesta a fost depistat conducând un autoturism pe strada Laminoriştilor (DN15-E60) din Câmpia Turzii. Bărbatului i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul alcooltest, însă din motive medicale a refuzat. Prin urmare, acesta a fost condus la unitatea medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei alcoolemiei în sânge. Întrucât persoana în cauză are calitatea de poliţist, în paralel se efectuează o anchetă internă, conducerea inspectoratului dispunând cercetarea disciplinarea a acestuia”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

Poliţiştii fac cercetări pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că poliţistul respectiv este şeful Poliţiei Câmpia Turzii, comisar şef Dorel Florian Fodorean.

„Bărbatul emana halenă alcoolică şi va fi audiat în cadrul dosarului penal deschis pe numele său. Se aşteaptă şi rezultatele analizelor biologice de la spital”, au spus sursele citate.


 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

loading...
Loading...
Comenteaza