Elevii şi studenţii, cot la cot cu profesioniştii, la un concurs pentru programatori

Elevii şi studenţii, cot la cot cu profesioniştii, la un concurs pentru programatori
Un concurs internaţional de programare va fi organizat vineri, între orele 15-19, în clădirea Campus a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA).

Competiţia este organizată de Facultatea de Matematică şi informatică a Universităţii Babeş-Bolyai, în colaborare cu compania Catalysts din Austria.

Premiile constau în 200 de euro, locul 1, 150 de euro, locul 2, 75 de euro, locul 3, 60 de euro, locul 4 şi 40 de euro, locul 5.

La concurs se pot înscrie atât elevi, ctâ şi studenţi şi specialişti interesaţi, prin accesarea adresei web http://www.catalysts.cc/contest/preparation-and-procedure/?lang=en.

„Concursul reprezintă o modalitate foarte eficientă de evaluare a
abilităţilor de programare. Deşi este deschis unei game largi de
programatori, de la elevi până la programatori profesionişti, este de
remarcat că toţi concurenţii evoluează şi sunt clasificaţi într-o singură
cohortă, aceasta asigurând o modalitate de evaluare şi comparare a elevilor
sau studenţilor cu, de exemplu, programatori profesionişti, ca un posibil
test preliminar în vederea angajării la firme de profil", precizează reprezentanţii Biroului de Presă al UBB, într-un comunicat.

 

 

 

Comenteaza