Elevul de 13 ani care a atacat o profesoară și un coleg la Bistrița, transferat la Psihiatrie în Cluj-Napoca

Elevul de 13 ani care a atacat o profesoară și un coleg la Bistrița, transferat la Psihiatrie în Cluj-Napoca
| Foto: Agerpres

Elevul în vârstă de 13 ani care a atacat cu un cuțit o profesoară de matematică și un coleg, luni dimineață, la o școală din Bistrița, a fost transferat la Clinica de Psihiatrie Infantilă din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unor investigații medicale.

Incidentul violent s-a produs luni dimineață, 19 octombrie, în jurul orei 08:40, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din municipiul Bistrița. Potrivit informațiilor transmise de autorități, un elev de clasa a VII-a ar fi atacat cu un cuțit o profesoară și un alt elev, conform Agerpres.

După ce a fost imobilizat de polițiști, minorul a fost dus la spital pentru evaluare medicală. Ulterior, acesta a fost transferat la Clinica de Psihiatrie Infantilă din Cluj-Napoca, fiind însoțit de polițiști.

Profesoara de matematică, în vârstă de 28 de ani, a suferit mai multe plăgi prin înjunghiere, la nivelul frunții, al pleoapei inferioare și al toracelui. Aceasta a fost supusă unei intervenții chirurgicale de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, cu implicarea specialiștilor în chirurgie plastică și reparatorie, respectiv chirurgie toracică.

Potrivit reprezentanților unității medicale, pacienta era stabilă din punct de vedere hemodinamic și respirator și urma să rămână internată pentru tratament și monitorizare.

În timpul incidentului a fost rănit și un elev de 12 ani, care ar fi intervenit pentru a-și apăra profesoara. Acesta a suferit plăgi prin înjunghiere la nivelul scalpului, urechii, umărului și toracelui. După ce a primit îngrijiri medicale și a fost supus investigațiilor, copilul a fost externat cu recomandări medicale.

Incidentul a provocat panică în rândul elevilor și al personalului școlii. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, alte 14 persoane, dintre care 13 minori cu vârste între 12 și 16 ani și un adult de 55 de ani, au fost evaluate medical după ce au suferit atacuri de panică.

Un alt minor, în vârstă de 13 ani, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Pediatrie din Bistrița pentru investigații suplimentare, după ce a prezentat un traumatism cranio-cerebral.

La fața locului au intervenit echipaje medicale, polițiști și salvatori SMURD, care au acordat primul ajutor persoanelor afectate.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au fost sesizați printr-un apel la 112 și au intervenit pentru imobilizarea elevului. Cazul a fost preluat de autoritățile judiciare, care continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .