Elicopter prăbuşit în Bacău. Două persoane au murit, alte trei sunt rănite

Elicopter prăbuşit în Bacău. Două persoane au murit, alte trei sunt rănite
Un elicopter militar s-a prăbuşit în judeţul Bacău, cu puţin timp în urmă, potrivit unui apel telefonic înregistrat la numărul unic de urgenţă 112.

Două persoane au murit, iar alte trei au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în judeţul Bacău, afirmă surse medicale.

Conform surselor citate, doi dintre pasageri au murit pe loc, iar alţi trei au fost răniţi şi vor fi duşi la un spital militar.

Un elicopter s-a prăbuşit, joi după-amiază, în localitatea Bereşti-Bistriţa din judeţul Bacău.

MApN a anunţat că este vorba despre un elicopter Puma Socat aparţinând Forţelor Aeriene Române, care s-a prăbuşit, în jurul orei 16.00, în apropierea comunicaţiei Bereşti-Bistriţa, în timpul executării unui zbor în formaţie.

Conform sursei citate, o comisie din cadrul Statului Major al Forţelor Aeriene va cerceta circumstanţele producerii evenimentului.

Potrivit unor surse oficiale, ministrul Apărării, Mircea Duşa, a plecat spre locul accidentului.

Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău au fost trimise la locul accidentului.

 

Comenteaza