Erou ajuns la 102 ani: "De aia nu merge ţara bine că n-avem armată şi disciplină"

Erou ajuns la 102 ani:
Veteran al celui de-al doilea război mondial, Paşca Tănase rememorează luptele din fosta Uniune Sovietică şi cum erau crescuţi copiii în acele vremuri.

Satul se numeşte Sighiştel, un colţ de rai din Ţara Beiuşului. Înconjurat de coline domoale acoperite cu păduri de foioase, parcă e o ilustrată din alte vremuri. Timpul s-a oprit în loc. Prin lumina zilei de toamnă zările strălucesc în roşul frunzelor de cireş sălbatic, în auriul frunzelor de fag şi de mesteacăn, în verdele încă al gorunului. Iarba e de un verde crud, bacoviană de-a dreptul, iar firele ei strălucesc de rouă, ca şi cum ar fi acoperită cu mii de diamante.

Pe marginea şoselei nucii îşi lasă fructele la îndemâna dru-meţului. Ici-colo câte o claie de fân, câte un om cu vaca la păscut. Lumina se scurge peste aşezarea aceasta precum în grădina Raiului. Binecuvântat pământ! Cerul de deasupra e albastru ca picturile Voroneţului. Satul e aşezat pe firul apei, iar împrejurimile sunt pline de peşteri misterioase, ca o consecinţă a fenomenelor carstice din această parte a Apusenilor.

Aşa arată locurile copilăriei eroului nostru. Cum să nu le iubeşti? În mijlocul satului o cruce de marmură albă, dărăpănată de-acum, unde stă scris că satul acesta este martir, că a plătit mare jertfă de sânge şi în Primul Război Mondial. Se apune că în aprilie 1919 un ofiţer ungur, beat fiind, ar fi declanşat o explozie cu grenada ce-o avea la brâu. Era în mijlocul camarazilor săi şi au sărit cu toţii în aer. Din această cauză soldaţii unguri i-au pedepsit pe românii rămaşi în sat. Au blocat porţile şi au dat foc caselor, astfel că mulţi săteni au ars de vii. Erau tineri, între 18 şi 38 de ani, cea de 18 ani era o fată frumoasă, care nu apucase să fugă pe păduri. Imaginile pe care ni le închipuim sunt apocaliptice, parcă luate din Evul Mediu. Faptele acestea se petreceau la patru luni după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918!
Oamenii sunt calzi, blânzi şi ospitalieri. „Ghidul" meu este director al Băncii Cooperatiste Izvorul din Ştei, Miron Horgiu, omul care de ani buni găseşte timp şi bani pentru a-l felicita pe eroul care în acest an, la 4 octombrie a împlinit 102 ani! Domnul Horgiu mi-a povestit despre faptele de vitejie ale prietenului său, eroul bihorean Paşca Tănase, iar eu am dorit să-l cunosc personal. Oamenii care-l îngrijesc, Aurica şi Boldor sunt mai tineri decât mine, harnici gospodari, se vede asta din aspectul casei şi al curţii. Ei ne aşteptau ca pe nişte oaspeţi de seamă, mai ales pentru că relaţia lor cu directorul Miron Horgiu durează de un deceniu. E duminică, pe foc fierb sarmalele, răspândind un miros îmbietor, Aurica umple masa cu plăcinte, prăjituri, noi am pus de ale noastre, aşa că sărbătoarea lui Moşu, că aşa-i zic ai casei, devine un festin. Din păcate, el nu prea are poftă de mâncare.

Eroul nostru, Moşu, adică Paşca Tănase, este un bărbat înalt, suplu, cu ochii albaştri în care vremea nu se oglindeşte, ci doar farmecul acestei zile de toamnă cu cerul senin. Păşeşte cu demnitate rezemat în bastonul său de mareşal, titlu pe care i-l conferim noi, dar şi decoraţiile de pe front şi schija care încă mai este în trupul său... mărturie a jertfei sale pentru Patria mumă. Omul mă impresionează prin eleganţa şi sobrietatea simplă şi firească a salutului; încă are distincţia unui ostaş din alt veac. După ce dă mâna cu noi, ne urează să fim sănătoşi, voioşi, harnici, să avem parte de ordine şi disciplină în viaţă, că acesta ar fi secretul longevităţii. Deşi nu se simte prea bine, ne primeşte cu drag. Observ că are o simpatie vădită pentru Miron. Se interesează de soţia sa, de feciorul care lucrează în străinătate, omul este foarte curtenitor, are o memorie impresionantă la vârsta sa!

Ce învăţături din fragedă pruncie are omul care sunteţi, stimate Moşule?
Am fost învăţat ca şi copiii să îndrăgească munca în gospodărie, că atunci vor îndrăgi şi Ţara, n-o vor vinde, că e bine să fie ordine şi disciplină în toată Ţara, nu doar în familie. Acum sunt alte mişcări, alte treburi, alt fel de dragoste. Noi suntem români şi ne vindem locurile de muncă, noi, care am avut pită să ţinem toată Europa. Nu mai există înţelegere şi ordine acolo sus, asta îi baiu! Taica s-a întors din Primul Război Mondial fără vedere într-un ochi, dar recunoştinţă nu-i! Nicio cizmă cătănească n-a venit la mine în ocol de ziua mea, or fi sperat că am murit! Maica şi taica erau tare năcăjiţi când am venit acasă mut, dar ştiu că ne-au îndrumat să ne ştim gospodări, să ne îndrăgim ţara şi să n-o vindem. Taica a scăpat din Primul Război Mondial fără vedere într-un ochi, dar a respectat ordinea şi disciplina din armată şi pe cea din familie.

Care este rolul părinţilor dumnea-voastră, al dascălului.
Eu l-am avut învăţător pe Lanu (Emilianu) Vulpii din Câmpani, un om de toată cinstea, iar apoi pe domnul Tuducescu. De la el am învăţat multe poezii, dar ştiu şi acum Rugăciunea şcolarului, colinde vechi, dar mai am poeziile mele de la 90 de ani. Şi Moşu începe să recite Rugăciunea şcolarului:
„De dimineaţă te scoală
Şi grăbit te du la şcoală /
Să cinsteşti dascălul tău
Ca pe Bunul Dumnezeu..."

Vă consideraţi un norocos?
Dacă am ajuns la vârsta de 102 ani, împliniţi în 4 octombrie, cred că Dumnezeu mi-a dat zile şi noroc. Soţia mi-a murit de 4 ani, dar îi am pe aceşti tineri, Aurel Boldor şi cu Aurica despre care nu pot spune o vorbă de scădere. (Aurel Boldor este omul căruia Moşul i s-a dat în întreţinere, el neavând copii, după întâmplările de pe front. La notar a fost întrebat dacă are încredere în Aurel, iar Moşu ar fi spus că-l studiază de doi ani). Ana, soţia mea era o femeie înaltă, frumoasă, cu ochii căprui, pătrunzători. Harnică, vrednică şi aspră ca pârjolul, aşa era Ana mea

Aş dori să evocaţi acea perioadă a vieţii Dvs. în care aţi fost pe front.
Ei, au fost vremuri grele. Ne-am dat sângele acolo, dar nu se ţine cont. Eu am fost în linia întâi în 1940, am făcut parte din Regimentul 5 Roşiori, trimişi fiind de Antonescu să ocupăm Basarabia. Ne-am trezit înconjuraţi de tancuri, baricadaţi în dreapta de ruşi. Ofiţerii români erau batjocoriţi de aceştia, erau pălmuiţi şi le luau cizmele. Cei din spate îşi rupeau gradele de pe umăr, sperând că vor scăpa de batjocură. Am scăpat cu greu atunci. În vara lui 1941 eram în Odesa ocupată, dar am renunţat la cai pentru că erau ţintă mare. Am făcut atunci instrucţie disciplinară ca de recruţi. Au venit acolo Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu să vadă cum am învăţat noi, roşiorii, să luptăm cu tunul antitanc. S-a făcut un careu şi i s-a cerut plutonierului Rapcea Vasile să descrie funcţionarea tunului de luptă, cum se montează, cum se pregăteşte de luptă. Plutonierul a deschis cartea din care a citit, dar Mareşalul a întrebat: Care ştiţi să descrieţi tunul de luptă, să-l montaţi? Eu fac trei paşi în faţă şi încep să-l montez. Atunci Mareşalul îmi cere să fac o temă de luptă, spunând că am foc inamic la 300 de metri. Eu fac reglarea tunului la 85 grade, iar Mareşalul spune: Gradele de la Rapcea să fie date lui Paşca, dar eu am zis că nu vreau grade pe pământul ăsta sălbatic. Ordinul se execută. Am trecut cu linia frontului mai departe. Eram la poalele Munţilor Caucaz, pe malul râului Kuban, în 14 august 1941. A venit un sublocotenent cu ordin să descoperim poziţia ruşilor. Sublocotenentul, eu, un sergent din Arad şi alţi soldaţi am plecat în cercetare. Mă gândeam atunci că taica a scăpat din Primul Război Mondial fără vedere într-un ochi, dar eu nu mai vin acasă de aici în veci! Am adunat soldaţii, i-am pus lângă cruce, am rostit un Tatăl Nostru, apoi le-am spus: Dacă mă puşcă şi n-am murit, să nu mă lăsaţi acolo, vă întoarceţi şi mă luaţi. Terenul era acoperit cu trestie, noi mergeam târâş ca şarpele, eu ies din trestie trei paşi, nu văd nimic, dar aud foc de mitraliere, ne camuflau trestiile, iar la 6 dimineaţa eram toţi lângă ai noştri, vii şi nevătămaţi. Descoperisem poziţiile ruşilor. În a doua misiune, camarazii nu vor să meargă fără mine, erau Carţiş Dumitru, Moş Ioan din Holod, unul din Câmpani, din Arad, nu îi ştiu pe toţi.

Am primit două decoraţii Spada Serviciului Credincios cl. I, în 16 şi 18 august, 1942, la distanţă de două zile. Dar în 18 august nu am primit mâncarea, iar în 19 am primit în saci hrana: carne, bomboane, ţigări. Noi stăteam în tranşee, când vedem că focul vine din deal, în timp ce mâncam. Trăgeau pe noi să ne facă cocă şi nu alta. Ies din groapă, obuzul cade la zece paşi, dar o schijă m-a lovit în gât, alta în spate, şi acum e acolo, că era periculos lângă spinare să o scoată. Colegul meu, sergentul din Arad a fost lovit în coaste. Ne-au adus de la poalele Caucazului prin Stavropol, Mariupol, Odesa, Bucureşti. Dar americanii bombardau Bucureştii, iar noi am fost duşi în pădure la Azuga, acolo am stat patru luni. De la Asociaţii de caritate veneau doamne cu daruri la noi. Una îmi dă lapte pe gură, dar curgea pe gât. Atunci am văzut prima dată biscuiţi, dar nu-i puteam mânca. Eram mut, nu-mi venea să mă întorc acasă, am încercat să mă arunc de pe acoperişul spitalului, dar m-au văzut surorile şi m-au oprit. Dimineaţa a venit doamna Voronia Chivu şi m-a întrebat: Paşca, ai părinţi, ai nevastă, copil? Cum mă duc eu la mine în sat aşa mut, nu mai avem casă că a fost bombardată, nu nimic. Ea îmi spune: Când mergi acasă ai casă nouă, şură nouă, îmi promite doamna. Dar toate erau cum au fost, atunci când am sosit acasă. Eu mă gândeam: şi ăştia minţesc!

Din 1942 până în 1946 n-am scos nici un cuvânt, eram mut. Mă duc în 1946 la Arad să cumpăr mărunţişuri, pe care apoi să le vând cu amănuntul, că nu puteam lucra altceva, şi-l întâlnesc pe sergentul meu, el îmi spune că merge în Anglia, la fratele său, care era medic acolo şi că-mi aduce un medicament care mă va vindeca, un soi de tzvag englez care costa cât 100 de litri de monopol. Beam câte un pahar cât o coajă de nucă, iar după ce băusem cam jumătate din el, am început să vorbesc. Nevasta mătura prin casă, eu stam pe burtă în pat şi zic: Mături? Femeia a înlemnit, ţipa de bucurie, săruta pământul şi a ieşit din casă după maica şi taica să vadă şi ei minunea. După ce am băut şi cealaltă jumătate am vorbit mai bine.

Ce sădeşte în mintea şi sufletul dumneavoastră Patria?
Nu e respect pentru veterani, din păcate în ţara asta, nu am un bilet de tratament, un permis de circulaţie, înainte aveam şi ţinută de veteran, azi nimic! Ei vorbesc la televizor de câini şi gude, dar natalitatea noastră e gata, toate femeile parcă sunt vădane! Copiii noştri merg să muncească în Italia, vorba cântecului: Munţii noştri aur poartă, Noi cerşim din poartă-n poartă. De aia nu merge ţara bine că n-avem armată şi disciplină.

Ce urare adresaţi altor români?
Să fiţi sănătoşi, să fiţi harnici, cu ordine şi disciplină, să vă respectaţi patria!

Ce spuneţi despre domnul Miron Horgiu?
Domnul Miron este un director care ştie ce-i ordinea şi disciplina, el are cuvinte de la Dumnezeu, nu vorbe reci pe dealuri seci, vorbele lui au miez, sunt literă de lege, şi în familie şi la bancă. E om cu minte şi m-a pus membru de onoare în Consiliul băncii din Ştei pe care o conduce. Vine des şi mă caută, alţii nici nu ştiu că în 29 aprilie e ziua veteranilor de război, dumnealui nu uită că în 4 octombrie e ziua mea şi mă premiază de fiecare dată. Dacă ar fi mulţi ca el în ţara asta, am trăi mai bine, asta-i sigur.

Eroii supravieţuitori

Omul nostru are 102 ani, deşi a fost în linia întâi pe front, Dumnezeu i-a dat zile, este vioi, tonic, o prezenţă deloc bătrânicioasă. Eroul Paşca Tănase, eliberat cu gradul de sergent, este un om cu mintea brici, tânăr în spirit, vertical şi iubitor de ţară. În al Doilea Război Mondial şi-au pierdut viaţa sute de mii de soldaţi români, jertfindu-se pentru patrie. Mai sunt totuşi câţiva care trăiesc prin câte-un colţ din ţara pentru care şi-au dat sângele sau lumina ochilor. La lista celor zece supravieţuitori, descoperiţi de noi, adăugăm şi numele eroului Paşca Tănase din satul martir Sighiştel. Din pleiada supravieţuitorilor fac parte: generalul Alexandru Tudora, Regimentul 3 Dorobanţi din Divizia 11 Infanterie, Ioan Draja din Cluj, Ioan Stoica, din Tulcea, Contraamiral de flotilă, Vasile Adam, maior în rezervă, Constantin Mihalcea, General-maior, Cavaler al Ordinului "Mihai Viteazul"din Brăila, Nicolae Megelea, aviator, Luca Nistor, fost prizonier la Bălţi, Gheorghe Răucea din Prahova, Constantin Călina , Regimentul 6 Artilerie Grea din Timişoara, Dumitru Hadade, Regimentul 1, Transmisiuni de uscat, din Zalău, Codrea Vasile, aviator, Cluj-Napoca. Sunt convinsă că nu e lista completă, dar, pentru cei amintiţi şi pentru cei care nu mai sunt, să ne ridicăm cu onor pentru salut! Plecăciune, Măria Ta, Veteran de război, erou al neamului acesta! Şi dumitale, Paşca Tănase, care ai binevoit să vorbeşti cu noi, epigonii!

Maria VAIDA

redactie@ziuadecj.ro

 

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Etichete
Comenteaza