Evacuarea de pe Cantonului vizează peste 350 de romi

Evacuarea de pe Cantonului vizează peste 350 de romi
Procesul intentat de Regionala CFR pentru desfiinţarea locuinţelor improvizate ale romilor de pe strada Cantonului s-a amânat ieri pentru că acţiunea juridică a fost extinsă asupra mai multor persoane.

Dacă iniţial în dosarul privind evacuarea erau chemate în judecată în jur de 50 de persoane, numărul acestora a crescut până la al cincilea termen de judecată, ajungând la 360. "Instanţa a amânat cauza pentru data de 12 august deoarece reclamantul (Regionala CFR - n. red.) şi-a extins acţiunea asupra mai multor pârâţi", a spus purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca, judecătorul Lucian Marian. Reprezentanţii Regionalei CFR susţin că barăcile romilor ocupă abuziv atât terenul din zona gării Someşeni, cât şi părţi din calea ferată. Romii de pe Cantonului au primit somaţie din partea Regionalei CFR, prin care li se cere să părăsească locuinţele improvizate, ce ar urma să fie demolate, însă au refuzat, motiv pentru care s-a ajuns la proces. Două asociaţii care apără interesele romilor au trimis o cerere Primăriei Cluj-Napoca, în care solicită ajutorul autorităţilor locale.

 

 

Comenteaza