EVENIMENT. Gropi de gunoi luate la puricat

EVENIMENT. Gropi de gunoi luate la puricat
Verificări la depozitele de gunoaie din judeţul Mureş, începând de azi. Verificările au fost demarate de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) şi Garda de Mediu, după ce autorităţile locale au avut termen – limită data de 16 iulie pentru a închide toate gropile de gunoi. Aceasta, după ce administraţiile locale din Târnăveni şi Luduş au declarat că rezolvă problema gestionării deşeurilor prin încheierea de contracte cu administraţiile rampei de gunoi din Câmpia Turzii.
“Verificăm depozitele de deşeuri care ar trebui să fie închise. Garda de Mediu a început de azi să verifice, va merge mai ales în comune. Şi noi suntem implicaţi în câteva cazuri şi vom merge la faţa locului, cum ar fi la Reghin”, a declarat şeful APM Mureş, Dănuţ Ştefănescu, corespondentului Mediafax.

Reprezentantul Gărzii de Mediu Mureş, Daniela Burdeţi, a declarat, la rândul său, că patru echipe verifică situaţia depozitelor de deşeuri.

“Avem două echipe trimise să verifice situaţia pe câmpie, la Miheş, Tăureni, Valea Largă, Zau de Câmpie. Altă echipă s-a deplasat în zona Sighişoara, la Saschiz şi o alta la Pănet. Verificările vor dura circa două săptămâni, raportarea este programată în 31 iulie. Primele rezultate parţiale le vom avea vineri”, a spus Burdeţi.

în judeţul Mureş, există un singur depozit de deşeuri autorizat, la standarde europene, la Sighişoara, care primeşte, de anul trecut, deşeuri şi din alte localităţi, care şi-au închis gropile de gunoi.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .