Ex-ministrul Atanasiu şi fiul ministrului Apărării, învinuiţi de procurorii DNA în dosarul referendumului

Ex-ministrul Atanasiu şi fiul ministrului Apărării, învinuiţi de procurorii DNA în dosarul referendumului
Ancheta în marele dosar privind referendumul din 29 iulie a ajuns şi la DNA Cluj. Ieri au fost audiaţi fostul ministru al Apărării, liberalul Teodor Atanasiu şi fiul vitreg al actualului ministru MapN, Cornel Dobriţoiu.

După o audiere care, potrivit propriilor declaraţii, a durat aproximativ o oră, fostul ministru al Apărării a ieşit destul de relaxat din sediul DNA Cluj, sugerând că ar fi învinuit într-un dosar politic.

„Am fost citat într-un dosar pe motiv de turism electoral. Am fost invocat pe motiv de cumpărare de voturi sau cumpărare de influenţă, să meargă lumea la vot sau aşa ceva. Sunt aici în calitate de preşedinte al PNL Alba şi am înţeles că noi, liberalii, în toată ţara am făcut o lovitură de stat să-l dăm jos pe Băsescu. Se invocă faptul că am folosit bani sau autoturisme, autocare să ducem lumea la vot şi astfel am influenţat în mod nefast viitorul României. Eu cred că este o plângere făcută ca să demonstreze ceea ce spune ambasadorul SUA, ceea ce spune Traian Băsescu şi cei de la , şi anume că nu şapte milioane jumate de români îl vor jos pe Băsescu, ci mult mai puţini şi că ceilalţi au fost cumpăraţi de mine, de Nicoară, de nu mai ştiu cine şi că nu au venit să voteze împotriva lui Băsescu, care este un om foarte iubit şi dorit să se întoarcă la Cotroceni", a afirmat Atanasiu.

Fostul ministru a dat de înţeles că ar putea urma liberalii clujeni. „Am văzut acolo liste lungi din Cluj, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud", a spus Atanasiu. El a mai afirmat că nu-l cunoaşte nici pe fiul ministrului Dobriţoiu şi nici pe cele trei personaje din lumea interlopă prezente la audieri. „Este vorba şi de alte persoane din Alba care ar fi apelat la interlopi pentru aducerea oamenilor la vot. Unul dintre cei trei interlopi este cu siguranţă din , aşa am văzut, dar nu îi cunosc pe niciunului dintre ei. Cât despre fiul domnului Dobriţoiu, nici pe el nu îl cunosc", a afirmat Atanasiu.

Fostul ministru a mai spus că, deocamdată, nu consideră necesar să dea curs sugestiei procurorilor DNA de a-şi angaja un avocat, întrucât se consideră nevinovat. Atanasiu a susţinut că a descoperit citaţia pentru prezentarea la sediul DNA Cluj cu o seară înainte în cutia poştală, întorcându-se din concediu. Întrebat cum îşi explică faptul că a fost audiat la DNA Cluj, având în vedere că la Alba există un Serviciu Teritorial al acestei structuri, Atanasiu a spus, ironic, că „procurorii de la Cluj probabil că sunt mai ascultători". Liderul PNL Cluj, Marius Nicoară a precizat că nu a fost chemat să dea declaraţii.

Un alt nume cu greutate în PNL, Dumitru Samson, fiul vitreg al actualului ministru al Apărării, a fost pe lista celor audiaţi ieri la DNA Cluj. Dumitru Samson a avut un rol important în campania liberalilor din Transilvania şi Banat, deşi nu a stat în lumina reflectoarelor, fiind un personaj discret. Dumitru Samson este specialist în publicitate, el fiind implicat în mai multe afaceri din acest domeniu. Nici unul dintre cei audiaţi ieri de procurori nu a fost asistat de un apărător. „Nu ştiu să fie solicitat vreunul dintre colegii mei în acest caz. Nu cred că au nevoie de avocaţi", a arătat pentru ZIUA de CLUJ un avocat care a intrat pentru scurt timp în sediul DNA, la ora la care se audiau învinuiţii.

Procurorii fac verificări cu privire la posibile fraude electorale la referendumul din 29 iulie în peste 500 de dosare penale înregistrate pe rolul parchetelor din ţară, o parte dintre acestea fiind instrumentate de DNA, a informat Ministerul Public ieri, potrivit Newsin. Prin cercetările derulate în aceste dosare penale nu se verifică modul în care au votat cetăţenii şi nu sunt cercetate persoanele care au votat, ci sunt investigate posibile fraude electorale, precizează Ministerul Public într-un comuncat remis joi. Potrivit comunicatului, verificările efectuate în aceste dosare au conturat mai multe tipologii de comitere a unor posibile fraude: persoane care figurează că au votat atât pe listele electorale permanente cât şi pe listele electorale suplimentare; persoane care figurează că ar fi votat, dar în realitate nu s-au prezentat la vot; prezenţa pe listele electorale suplimentare a unor persoane cu date de identificare nereale şi prezenţa pe listele electorale suplimentare a aceleiaşi semnături în dreptul unui număr mare de persoane.

Ce spune DNA Cluj

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au început urmărirea penală faţă de următorii învinuiţi:

ATANASIU TEODOR, deputat, preşedinte al organizaţiei judeţene PNL Alba, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele:
- infracţiunea de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase de natură electorală partidului politic din care face parte, prevăzută în art. 13 din Legea 78/2000,
- infracţiunea de promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului, prevăzută în art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 şi
- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni,

SAMSON DUMITRU în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
- trafic de influenţă,
- promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului, prevăzute în art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 şi
- asociere pentru săvârşirea de infracţiuni,

În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii cu privire la faptul că, în cursul lunii iulie 2012, învinuitul Atanasiu Teodor, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei PNL Alba, în înţelegere cu învinuitul Samson Dumitru, a iniţiat o acţiune pentru mobilizarea electoratului din Transilvania şi Banat la referendumul din data de 29 iulie 2012 prin sensibilizarea acestuia cu recompense în bani şi alte foloase materiale.

Concret, s-a stabilit că, în cursul dimineţii de 29 iulie 2012, în înţelegere cu Atanasiu Teodor, Samson Dumitru a apelat la sprijinul învinuitului Măgurean Bogdan Cristian (cunoscut interlop din Cluj-Napoca, cu relaţii în diverse clanuri interlope) pentru ca, în schimbul unor sume de bani, să acţioneze în ziua referendumului pe două paliere: pe de o parte să mobilizeze alegătorii să se deplaseze la vot (în special persoane cu un nivel scăzut de educaţie) iar, pe de altă parte, să pregătească în toate marile localităţi de pe raza judeţelor Alba, Cluj, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Arad, Timiş grupuri de interlopi care să fie pregătiţi să intervină, la nevoie, în locaţiile unde se solicită sprijin. Măgurean Bogdan a acţionat în sensul celor stabilite, în condiţiile în care i s-a pus la dispoziţie un spaţiu din sediul organizaţiei PNL Cluj-Napoca iar Samson Dumitru l-a pus în legătură cu mai mulţi lideri locali ai PNL pentru a le acorda sprijinul în acelaşi scop. Măgurean Bogdan, prin intermediul altor persoane, a mobilizat votanţii de pe raza acestor judeţe, cărora le-a transmis promisiunile făcute de învinuitul Samson Dumitru, constând în bani şi alte foloase materiale. Toate aceste promisiuni de foloase materiale au fost îndeplinite la sfârşitul zilei de 29 iulie 2012 şi în zilele următoare, banii fiind transmişi lui Măgurean Bogdan de Samson Dumitru iar, pe de altă parte, Atanasiu Teodor, prin intermediar, a remis o sumă de bani învinuitului Grosu Gheorghe. De asemenea, s-a mai stabilit că, în schimbul sprijinului acordat, învinuitul Samson Dumitru i-a promis învinuitului Măgurean Bogdan că va utiliza influenţa de care se bucură la nivelul ministerelor şi îi va influenţa pe funcţionari să acorde contracte firmei de pază şi protecţie reprezentate de Măgurean Bogdan", se arată într-un comunicat al DNA Cluj.


Nicoleta NAP, Valentin MĂLĂESCU

 

Comenteaza