Video Execuție în stil mafiot! Cine este afaceristul din Arad a cărui maşină a explodat

Execuție în stil mafiot! Cine este afaceristul din Arad a cărui maşină a explodat

Mașina omului de afaceri Ioan Crișan, din Arad, a explodat sâmbătă dimineața, când acesta a încercat să o pornească. Bărbatul a murit pe loc.

Serviciul Român de Informații a anunțat sâmbătă că participă la ancheta privind explozia mașinii de la Arad, în urma căreia un om de afaceri și-a pierdut viața. Primele constatări ale serviciului de informații exclud ipoteza unui atentat terorist.

"SRI participă la ancheta desfășurată de Poliția Română și, împreună cu specialiștii de la Institutul Național de Criminalistică se realizează expertiza pirotehnică. Au fost prelevate probe care urmează a fi analizate în laborator pentru a se stabili ce tip de substanțe au fost folosite și au facilitat aprinderea. Primele cercetări demarate de SRI exclud ipoteza unui atentat terorist", se precizează într-un scurt comunicat emis sâmbătă de SRI.

Mașina unui om de afaceri din Arad a explodat în această dimineață, provocând moartea șoferului. Presa locală scrie că explozia a fost atât de puternică, încât a spart geamurile locuințelor din apropiere.

„În această dimineață în jurul orei 7, am fost sesizați prin apel 112, despre faptul că în parcarea unui supermarket din municipiul Arad s-a produs o explozie la un autoturism. La fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj al pompierilor care au constatat că este vorba de despre un autoturism incendiat iar în interior se afla un bărbat decedat. În continuare se efectuează cercetări cu privire la stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.

Ioan Crișan este tatăl Laurei Bîlcea, fosta soție a deputatului Sergiu Bîlcea. Acesta a pornit mașina la ora 7.00, pentru a merge la o cafenea când s-a produs tragedia. Martorii spun că s-au spart și geamurile de la blocul de lângă.

Comenteaza