Expertul clujean Răzvan Cherecheș, numit consilier onorific al secretarului de stat Andreea Moldovan

Expertul clujean Răzvan Cherecheș, numit consilier onorific al secretarului de stat Andreea Moldovan
| Foto: Facebook

Anunțul a fost făcut de specialistul în sănătate publică pe pagina sa de Facebook. 

"Începând de astăzi sunt consilier onorific (neplătit) al secretarului de stat de la sănătate - Andreea Moldovan. Asta înseamnă că voi putea să îmi expun opiniile și să furnizez dovezi pentru măsurile propuse și Andreea Moldovan mă va asculta", spune expertul clujean cu umorul care îl caracterizează.

Răzvan Cherecheș precizează:

1. punctul meu de vedere este cel al specialistului, nu am nicio afiliere politică, nu doresc nicio afiliere politică, nu am nicio preferință - suportul meu în domeniul sănătății publice este oferit oricărei autorități sau partid care dorește să îl asculte


2. faptul că sunt consilier onorific nu înseamnă că am să încetez să critic măsurile (sau absența lor) nepotrivite - doar am să folosesc "noi" în loc de "ei".

Răzvan Cherecheș este șeful departamentului de Sănătate Publică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. 

Comenteaza