Clujenii se plâng de metodele de calcul al facturilor de la E.ON Gaz. Oamenii sunt nemulţumiţi că, timp de câte două luni, plătesc facturi mici, iar la regularizare acestea se dublează sau triplează. Reprezentanţii E.ON Gaz susţin însă că sumele de plată de pe facturi reprezintă consumul real, iar clienţii pot opta pentru un contract în care îşi citesc lunar contoarele de gaz.
"După fiecare două luni îmi vin nişte facturi monstru de la E.ON pentru gaz. Factura normală îmi vine 150 de lei, iar la regularizare trebuie să plătesc 500 de lei. Practic, am de plătit de trei ori mai mult şi nu mi se pare normal. Ar trebui ca angajaţii de la E.ON Gaz să vină în fiecare lună să calculeze consumul, să nu ne mai trezim cu facturi atât de mari deodată", a povestit o clujeancă în vârstă de 28 de ani. Sergiu Nistor, 26 de ani, a primit în această lună o factură de 280 de lei de la E.ON Gaz în condiţiile în care, de obicei, plăteşte pentru consumul de gaz 60-70 de lei lunar. "Mi se pare exagerat să plătesc o factură regularizată de aproape patru sau cinci ori mai mare decât suma pe care o achitam în mod normal pentru gaz. Consumul, din câte ştiu eu, a fost aproximativ acelaşi, aşa că undeva se exagerează. Până la urmă, nu ai ce să faci decât să plăteşti", a declarat Nistor.
Pe de altă parte, reprezentanţii E.ON Gaz susţin că facturarea consumului de gaz se realizează pe baza opţiunilor clienţilor, care pot să îşi citească singuri contoarele lunar sau pot să facă o estimare a consumului anual. "Conform contrac-tului de furnizare reglementată a gazelor naturale elaborat de către Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, toţi clienţii casnici şi noncasnici din categoriile de consum B1-B3 au avut posibilitatea să opteze pentru una dintre cele două modalităţi de facturare a consumului de gaze naturale: facturarea consumului în baza autocitirii indexului contorului de gaz sau facturarea în baza unui program de consum lunar fie efectiv realizat de către client în anul anterior, fie estimat de client pentru anul în curs", a declarat Oana Trandafir, purtătorul de cuvânt al E.ON Gaz. Ea a explicat că o dată la trei luni personalul E.ON citeşte indexul contorului tuturor clienţilor.
"Diferenţa de consum înregistrată în cea de-a treia lună de citire este evidenţiată în factura trimestrială de citire, fie ca diferenţă de plată, fie ca plată în avans, după caz. În unele cazuri, această diferenţă este pozitivă, consumul estimat în baza căruia s-a facturat în cele două luni anterioare fiind mai mic decât cel real, ceea ce se reflectă în contravaloarea facturii de regularizare", a spus Trandafir, transmiţând clujenilor care doresc să îşi schimbe opţiunea de facturare să se adreseze Centrului de Relaţii cu Clienţii de pe strada Decebal nr.93-95.
E.ON îşi schimbă facturile
Mircea Radu, comisarul-şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), susţine că E.ON Gaz are o problemă în ce priveşte redactarea facturilor. "Se plâng clujenii că vin facturi mari, dar este consumul real. În jur de 80-90% dintre plângerile privind regularizarea sunt doar din cauza necitirii facturii. E.ON Gaz are o problemă în redactarea facturilor şi modul cum acestea pot fi înţelese de consumatori. De exemplu, într-o lună un om n-a consumat gaz de 150 de lei. Contractul este cu citire la trei luni. Estimez că am consumat un număr de kilowaţi, iar în momentul când se citeşte contorul, normal că este mai mare consumul", a declarat Radu.
Compania îşi va schimba în două luni grafica facturilor, astfel încât acestea să fie mai uşor înţelese de clienţi. "Cei de la E.ON au introdus o anexă la factură prin care facturile de estimare sunt stornate şi sunt trecute facturile de regularizare, de consum real. I-am obligat să regândească grafica facturii şi va fi modificată cât de curând. Acea anexă la factură există doar la Cluj şi e un trend pozitiv", a precizat Mircea Radu.