Făcut knock-out la intrarea în bloc. Agresorul şi-a stropit cu apă victima şi a aşezat-o pe scări, în poziţie „contemplativă”

Făcut knock-out la intrarea în bloc. Agresorul şi-a stropit cu apă victima şi a aşezat-o pe scări, în poziţie „contemplativă”
Incidentul a avut loc miercuri noapte în municipiul Turda.

Costel B., un bărbat în vârstă de 33 de ani din Turda, munceşte din greu, zi-lumină, în construcţii. Miercuri, 26 august, acesta s-a întors ca tot omul acasă, pe la ora 22:30, după ce-a consumat câteva sticle cu bere într-un local din zonă.

Ajuns în faţa blocului în care locuieşte Costel a intrat în vorbă cu un cunoscut. Explică, pe coridoarele IML Cluj, că a vorbit cu omul doar în şoaptă, însă se vede că şi aşa l-a deranjat pe un vecin, Călin, un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani. Arată de asemenea că respectivul a coborât scara blocului, pus pe harţă şi l-a înjurat, pomenindu-i de ora de linişte.

Moment în care Costel l-a întrebat doar atât: "Care-i baiul?" Replica lui Costel a avut darul să-l enerveze la culme pe vecinul său şi acesta - nici una, nici alta - i-a plicat doi pumni în serie, unul în bărbie şi celălalt în figură, punându-l la pământ într-o clipită. Apoi, văzând că victima lui nu mai mişcă, a adus apă şi l-a stropit, după care l-a târât în bloc şi l-a aşezat pe scări în poziţia şezut.

Aflată în balcon, sora tânărului a auzit ceva din discuţia celor doi însă, fiind noapte, nu şi-a dat seama ce se întâmplase cu adevărat. Dar, trecând câteva minute de la dialogul în contradictoriu şi văzând că fratele său nu mai vine, a coborât într-un suflet la el şi l-a găsit în stare de inconştienţă, pe scări.

"Am chemat de urgenţă ambulanţa şi poliţia, care a început cercetarea cazului. Fratele meu fost dus la Urgenţă la Spitalul Municipal Turda, unde medicii i-au acordat primul ajutor şi i-au cusut rana deschisă din bărbie. În aceeaşi seară, când am întrebat-o pe soţia bătăuşului de ce-a făcut Călin ce-a făcut, aceasta mi-a spus că bărbatul ei a fost nervos şi că nu a dat în el ci fratele meu a fost beat şi a căzut pe scări", declară şi sora bărbatului.

Intervine în discuţie, supărat la culme, Costel: "Pentru ce mi-a făcut îi fac plângere penală, direct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda şi nu mă las până nu-l pun la punct, fiindcă m-a lovit prea urât".

După ce l-au consultat, medicii legişti clujeni i-au eliberat acestuia un certificat în care îi recomandă 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Comenteaza