Festivalul Basarabia revine cu un training de negociere, o horă a unirii şi proiecţii de filme

Festivalul Basarabia revine cu un training de negociere, o horă a unirii şi proiecţii de filme
Miss Basarabia, training de negocieri europene, hora unirii şi proiecţii de filme: acestea sunt principalele propuneri ale celei de-a XII-a ediţii a festivalului ce va avea loc în acest sfârşit de săptămână.

 

În acest an, festivalul va marca 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, votată de Statul Țării în 1918, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România.

"Ediția curentă înseamnă cinci zile de istorie, întrucât luna martie are o semnificație tricoloră pentru poporul român, aceasta nu putea trece nemarcată cu roșu în calendarul studenților basarabeni din Cluj. În data de 27 martie se împlinesc 97 de ani de când provincia românească dintre Nistru si Prut a decis revenirea între hotarele patriei-mamă, după un secol de dominație rusească", au afirmat reprezentanţii Grupului de Iniţiativă Basarabeană Cluj, organizatorul evenimentului.

Programul festivalului debutează cu deja consacratul concurs Miss Basarabia, ziua de 27 martie incluzând şi workshopuri de comunicare şi fundraising, desfăşurate cu scopul de a încuraja dezvoltarea personală și aplicarea capacităților în activitățile desfășurate ulterior.

În continuare, vor avea loc proiecții ale filmelor "Golgota Basarabiei" și "Masacrul inocenților", ale celebrului regizor basarabean Victor Bucătaru. Cea de-a treia zi a festivalului va veni cu training-ul de negocieri europene, Hora Unirii în Piața cu același nume și documentarul "Sarma(na) de pe Prut", de Leontina Vatamanu.

Festivalul va culmina duminică, 29 martie, cu simularea proceselor de negociere a aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în cadrul căreia vor fi vociferate gânduri ale tinerilor basarabeni care militează pentru un viitor european al țării devenită Republica Moldova.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza