Fetiță de 4 ani care s-a înecat cu o gumă, SALVATĂ la timp de intervenția echipajului SMURD și a unor polițiști clujeni

Fetiță de 4 ani care s-a înecat cu o gumă, SALVATĂ la timp de intervenția echipajului SMURD și a unor polițiști clujeni
| Foto: Facebook / Poliția Română

O mamă dintr-un sat clujean a solicitat ajutor pentru fetița sa, de 4 ani, care și-a obstrucționat căile respiratorii cu o gumă. Salvatorii clujeni au acționat la timp.

 
Apelul la 112, venit miercuri, la ora 22:30, a devenit prioritate pentru salvatorii clujeni, în zona Jucu de Sus, Cluj. O mamă a solicitat ajutor pentru fetița sa, de 4 ani, care și-a obstrucționat căile respiratorii cu o gumă.

“Echipajul SMURD a fost anunțat, doar că distanța de 30 km dintre ei putea să lase o amprentă urâtă asupra situației. Pe fir a intrat și echipa noastră de la Serviciul Rutier Cluj, Alin și Robert. Aceștia au reperat mașina familiei în trafic, i-au preluat și au facilitat transportul de urgență spre echipajul SMURD.

Punctul de întâlnire a fost Piața Mărăști din Cluj, dar și locul în care piatra de pe inimă a dispărut. Fetița a fost transportată în timp util, iar acum este în afara oricărui pericol. Nu putem să nu îi evidențiem și pe cei de pe echipajul în roșu. Suntem o familie mare, care contribuie pentru a face minuni”, a transmis Poliția Română.

Echipajul SMURD care a intervenit (Terapie Intensivă Mobilă) - Detașamentul 2 de Pompieri Cluj-Napoca a fost format din Dr. Bianca Iancu, Dr. Anca Visovan, Asist. Dana Bonda, paramedic voluntar Alexandra Gorceag și șofer sg.maj. Liviu Lung.

Comenteaza