Filmul dispariţiei misterioase din Beliş

Filmul dispariţiei misterioase din Beliş
Cei trei dispăruţi în lacul Beliş au fost văzuţi ultima dată luni, într-un local din sat, unde vânduseră fructe de pădure.

Poliţia, scafandrii şi salvamontul continuă cercetările în cazul celor trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie, dispăruţi în timp ce încercau să traverseze un cot al lacului Beliş. Anchetatorii au descoperit pe mal urmele unui naufragiu, însă oamenii din barcă nu au fost de găsit. În urmă cu un an, doi studenţi clujeni au murit în lacul Beliş, trupurile lor fiind scoase la suprafaţă după mai multe zile.

Localnicii şi pădurarul din Bălceşti, un sat de pe malul lacului Beliş, au alarmat ieri autorităţile din zonă despre faptul că trei persoane care locuiau sezonier într-o cabană din Lunca Mare au dispărut fără urmă. "Le-am împrumutat barca, luni a fost sărbătoare, au plecat în sat să vândă merişoare. Marţi, când i-am sunat ca să-mi înapoieze barca, nu mi-au mai răspuns la telefon. Am tot insistat, tot nu au răspuns", povesteşte Gavril Badiu, pădurarul din zonă. Cei trei oameni, localnici din Râşca, aveau bonuri de la Ocolul Silvic Beliş pentru exploatarea de material lemnos şi se aflau de două săptămâni la buza lacului ca să tragă cu caii copacii tăiaţi din pădure. "I-am căutat la baracă, era lacătul pus, nimic să se vadă vreo mişcare. Era clar că din sat nu mai ajunseseră înapoi. Pe malul celălalt am găsit o vâslă ruptă şi găleţile în care adunaseră fructele", mai spune pădurarul.

Poliţiştii rurali au primit întăriri în jurul prânzului: mai mulţi agenţi ai Poliţiei Huedin, precum şi din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului dePoliţie al Judeţului Cluj, împreună cu şeful serviciului, comisarul-şef Valentin Rusu, au descins la Beliş. Salvamontul a înteţit căutările pe malurile lacului şi a solicitat intervenţia scafandrilor din Târgu Mureş, ale căror echipamente permit scufundarea în apă rece până la 60 de metri adâncime.

Primele indicii ale anchetei arată faptul că cei trei s-ar fi oprit la un local din sat, iar noaptea târziu au pornit să treacă lacul. Barca ar fi rămas fără o vâslă, care s-a rupt din locaşul ei, iar cei trei au încercat să vâslească doar cu una. În derivă şi fără control, barca s-ar fi răsturnat, iar cei trei nu au mai reuşit să ajungă la mal, date fiind temperatura foarte scăzută a apei şi adâncimea ei, peste 20 de metri la mal şi circa 50 înspre centru. Cazurile de înec în lacul Beliş sunt foarte complicat de descoperit, arată salvamontiştii, întrucât trupurile victimelor se conservă în apa rece şi rămân scufundate, nu ies la suprafaţă, aşa cum se întâmplă de obicei. Doi scafandri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj au intrat de două ori în apă până la 10 metri adâncime, însă nu au dat de nici o urmă. Astăzi sunt aşteptaţi scafandrii de la Mureş, care vor începe şi ei căutările.

Doi tineri, morţi în 2010

În aprilie 2010 doi tineri de 19 ani şi-au pierdut viaţa în lacul Beliş, după ce hidrobicicleta în care se aflau s-a răsturnat în larg. Băieţii, studenţi la Politehnică, au fost găsiţi tot de scafandrii din Mureş, după mai multe zile, cu ajutorul unui sonar folosit pentru identificarea bancurilor de peşti.

 

Comenteaza