Floreştiul rămâne luni, 27 august, fără gaze

Floreştiul rămâne luni, 27 august, fără gaze

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat luni, 27 august, pe mai multe străzi din localitatea Floreşti.

Pentru efectuarea lucrărilor de cuplare a unei conducte noi la sistemul de distribuţie, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, luni, 27 august începând cu ora 09.00, pe străzile Avram Iancu (zona cuprinsă de la Praktiker până la Oncos), Răzoare, Valea Gârbaului şi Colinei.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

Comenteaza