Floriile, sărbătorite astăzi şi la Cluj

Floriile, sărbătorite astăzi şi la Cluj
Credincioşii ortodocşi şi cei greco-catolici şi romano-catolici sărbătoresc astăzi Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, cunoscută ca Floriile.

În biserici este oficiată Liturghia, iar apoi sunt sfinţite ramuri de salcii, în amintirea ramurilor de finic pe care le-au luat în mâini cei care L-au întâmpinat pe Iisus la intrarea în Ierusalim.

La catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca Liturghia arhierească a fost oficiată de episcopul-vicar al arhiepiscopiei Clujului, Vasile Someşanul.

Mitropolitul ortodox al Clujului, Andrei Andreicuţ, a slujit în protopopiatul Bistriţa-Năsăud, la biserica "Intrarea în Ierusalim a Domnului", în timp ce episcopul-vicar al Clujului, Irineu Pop-Bistriţeanul, a slujit la biserica parohiei Aghireş Fabrici din protopopiatului Huedin.

Sărbătoarea Floriilor reprezintă încheierea Postului Mare propriu-zis, fiind urmată de Săptămâna Mare, sau a Patimilor, perioadă tot de post, dar aparte ca rânduială a slujbelor şi ca semnifcaţie.

De precizat că Floriile sunt sărbătorite întotdeauna în Duminica dinaintea Paştilor şi reprezintă zi de dezlegare la peşte.

 

Comenteaza