Fost ministru clujean condamnat la închisoare cu suspendare

Fost ministru clujean condamnat la închisoare cu suspendare
Fostul ministru clujean al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Nagy Zsolt, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare în dosarul „Poşta Română". Sentinţa, pronunţată de completul de cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) este definitivă.

Nagy, fost ministru în guvernul Tăriceanu în perioada 2004-2007, a fost condamnat pentru abuz în serviciu, deoarece, prin întocmirea unui act normativ ar fi favorizat trecerea ilegală a unui imobil din proprietatea Poştei Românem în proprietatea unei firme private. În acelaşi dosar, tot pentru abuz în serviciu, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare şi fostul ministru al Justiţiei din acelaşi cabinet, liberalul Tudor Chiuariu. Nagy va mai avea un termen de încercare de opt ani, timp în care, în cazul în care va mai comite o faptă penală, la condamnarea primită se vor adăuga de executat şi cei patru ani suspendaţi acum. În cazul lui Chiuariu, perioada de încercare va fi de şase ani. Nagy n-a putut fi contactat, având telefonul închis.

Coleg de partid cu Nagy, liderul UDMR Cluj, deputatul Mate Andras Levente, are suspiciuni relativ la condamnarea primită de Nagy. „Mi se pare suspect că, dacă Nagy Zsolt şi Tudor Chiuariu sunt vinovaţi, cum de alţi membri ai guvernului n-au fost nici măcar cercetaţi, pentru că acolo a fost o decizie colectivă şi, din câte ştiu, documentul a fost semnat şi de prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu, cât şi, dacă nu greşesc, de ministrul Economiei de atunci, Varujan Vosganian. Ei de ce nu au fost consideraţi vinovaţi? În rest nu comentez şi accept verdictul ÎCCJ. Dacă ar fi fost sentinţa mea, aş fi comentat-o, dar, fiind vorba de altcineva, nu comentez", a declarat Mate.

Etichete
Comenteaza