Fost torţionar al Securităţii din Turda, la un pas să fie urmărit penal

Fost torţionar al Securităţii din Turda, la un pas să fie urmărit penal
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) solicită Parchetului începerea urmăririi penale pentru trei torţionari, dintre care unul este un fost ofiţer al securităţii din Turda.

Reprezentanţii IICCMER au anunţat miercuri că au solicitat Parchetului Militar Cluj începerea urmăririi penale pentru Teodor Sârbu, fost subofiţer de Securitate la Turda, scrie Mediafax. El este acuzat că a participat la mai multe arestări de persoane, fiind implicat şi în anumite misiuni care au dus la executarea prin împuşcare a unor arestaţi.

De asemenea, IICMER a cerut procurorilor bucureşteni începerea urmăririi penale în cazul lui Refic Fizula, fost ofiţer politic al unui penitenciar din Făgăraş, care ar fi responsabil de aplicarea unui regim de detenţie ce a dus la decesul a cel puţin 22 de deţinuţi politici. Acelaşi lucru s-a solicitat şi în cazul lui Neculai Tilici, fost comandant de penitenciar, pe care îl acuză de aplicarea unui regim de detenţie care a dus la decesul a cel puţin nouă deţinuţi politici.

Preşedintele executiv al Institutului de Investigarea a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Radu Preda, a declarat că este prima dată când instituţia pe care o conduce prezintă un pachet de trei nume, însă doar doi dintre cei trei torţionari se regăsesc în lista iniţială de 35 de persoane, prezentată de IICCMER.

 

 

Comenteaza