Fostul comisar Gheorghe Tomescu a luat pedeapsă cu suspendare pentru ucidere din culpă

Fostul comisar Gheorghe Tomescu a luat pedeapsă cu suspendare pentru ucidere din culpă
Instanţa Curţii de Apel Cluj l-a condamnat azi pe fostul poliţist Gheorghe Tomescu la un an și opt luni de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de trei ani, după ce a omorât un om, lovindu-l cu mașina. Decizia este irevocabilă. Iniţial, Judecătoria Beclean l-a condamnat la nouă luni cu executare.

Curtea de Apel a judecat azi recursul cu privire la accidentul rutier produs de Tomescu pe raza localităţii Deta din Bistriţa-Năsăud, în care şi-a pierdut viaţa un bărbat de 39 de ani. Atunci, Tomescu l-a călcat cu maşina pe bărbatul care a murit în accident, în timp ce acesta din urmă traversa strada regulamentar, în opinia Parchetului.

Tomescu era comisar chiar la serviciul rutier Cluj şi era îmbrăcat în uniformă în momentul accidentului. El este acuzat şi de fugă de la locul faptei.

Avocatul poliţistului, Octavian Popescu, spune că victima nu a traversat pe trecerea de pietoni. "Nu avem elemente care să convingă că victima a traversat strada regulamentar. Pe trecerea de pietoni nu era nicio urmă", a spus avocatul. Acesta a solicitat efectuarea unei expertize tehnice, care a fost respinsă de instanţă.

Avocatul a spus că Tomescu a fugit de la locul accidentului de frică să nu fie linşat de prietenii victimei. "Inculpatul era îmbrăcat în uniformă, o persoană de etnie rromă fusese accidentată iar un grup de rromi se apropia de maşină. Unul dintre martori a proferat ameninţări, strigând "Opreşte-te, mă p***, că te omor!", a povestit avocatul. Acesta a cerut achitarea inculpatului sau, în subsidiar, o pedeapsă cu suspendare, motivând şi prin faptul că inculpatul are un copil cu handicap în întreţinere, iar soţia nu lucrează, având grijă de copil.

Având ultimul cuvânt, Tomescu a spus că regretă cele întâmplate. "Aş vrea să dau timpul înapoi, dar nu pot. Îmi pare rău", a spus fostul poliţist, în faţa instanţei.

Reprezentantul Parchetului a solicitat o pedeapsă cu privare de libertate. Procurorul a precizat că Tomescu ar fi trebuit să anunţe Poliţia imediat după accident. "Inculpatul a mers acasă, s-a schimbat de haine şi a făcut chestii casnice, fiind găsit de poliţiştii. Dacă nu părăsea locul accidentului nu ar fi fost trimis în judecată pentru această faptă", a spus procurorul. Tomescu a fost judecat pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Vezi aici ce s-a întâmplat în octombrie 2010

Vezi ce martor si-a chemat Tomescu pentru a-l sustine

Comenteaza