Fostul depozit de chimicale al Clujana, transformat în galerie de artă
- Scris de Mihai Prodan
- 09 Dec 2010, 15:43
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Mai mulţi artişti din Lituania, Slovacia, Cehia, Albania, Polonia şi chiar Venezuela sunt iniţiatorii unui spaţiu de artă independent care va fi deschis mâine în Cluj-Napoca.
Este vorba de proiectul No Border Act, care “se bazează pe principii apolitice, nereligioase şi nerasiale, cu intenţia de a uni într-un singur spaţiu creativ mai multe tinere talente din diferite colţuri ale lumii”, după cum arată iniţiatorii proiectului. Aceştia adaugă că spaţiul care va fi deschis mâine este şi o demonstraţie a faptului “că creativitatea low budget e întotdeauna avangardistă, într-un moment în care societatea e focalizată pe probleme economice”.
Spaţiul No Border Art va fi deschis mâine la ora 13 şi a fost creat de Benjamin Moreno şi Karim Rosati, cu sprijinul unui grup de artişti din mai multe ţări, din afara României. "A fost o coincidenţă", explică proprietarul spaţiului, Karim Rosati, pentru ziuadecj.ro. Acesta a cumpărat spaţiul la licitaţie, în 2003, şi abia în urmă cu două luni a început să-l folosească. "Eu am fost director şi curator la o galerie de artă din Palermo, Italia, şi am cumpărat acest spaţiu cu gândul de a face o galerie de artă, practic o fabrică de idei creative", a explicat el. Rosati nu a precizat suma investită până acum în spaţiul de cultură, însă a spus despre aceasta că nu e mare. Expozanţi sunt, în special, studenţi la Universitatea de Arte şi Design din Cluj-Napoca, mutaţi temporar la Cluj cu burse Erasmus.
No Border Act funcţionează în piaţa 1 Mai, pe platforma fabricii de încălţăminte Clujana. Galeria care va fi deschisă mâine este fostul depozit de chimicale al fabricii, dezafectat în urmă cu 20 de ani.

Comenteaza