Fostul ministru Ioan Mureşan despre fiul său: “Am vorbit ultima dată cu fiul meu vineri. Mi-a spus că va veni la mine săptămâna viitoare”

Fostul ministru Ioan Mureşan despre fiul său: “Am vorbit ultima dată cu fiul meu vineri. Mi-a spus că va veni la mine săptămâna viitoare”
Fostul ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureşan, aflat în detenţie la Penitenciarul Gherla a făcut o cerere către Direcţia Penitenciarelor pentru a putea asista la înmormântarea fiului său, care a decedat în Kenya.

Dan Mureşan, fiul fostului ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureşan a fost găsit mort în camera sa de hotel din Kenya. Acesta avea 32 de ani şi lucra pentru o firmă britanică de consultanţă politică.

Tatăl său, Ioan Avram Mureşan a fost condamnat la sfârşitul lunii mai la 7 ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri. Aflat în Penitenciarul Gherla, Mureşan a povestit că a primit cumplita veste, duminică, de la soţia sa. "Mă aflam la biserică când spre finalul Liturghiei m-a chemat cineva la vizită şi am fost foarte mirat pentru că nu era programată
vizită. Am văzut-o pe soţia mea, care era plânsă, era într-o stare jalnică pentru că de o zi se tot întreba cum să-mi facă cunoscut acest lucru care s-a întâmplat în familia noastră", a spus Mureşan.

Fostul ministru al Agriculturii a spus că a vorbit ultima dată cu fiul său la sfârşitul săptămânii trecute. "Ne-a şocat foarte tare această veste, nu ne aşteptam sub nicio formă să se întâmple ceva. Am vorbit ultima dată cu el vineri, l-am sunat şi legătura telefonică nu era foarte bună şi atunci i-am spus <<Dane, o să vorbim altădată>>, el mi-a răspuns că <<acum am să plec la
cină cu clienţii pe care i-am aici şi probabil că duminică mă voi întoarce şi voi veni la tine săptămâna viitoare>>. Şi-am înţeles apoi că după cină s-a dus în cameră la hotel şi dimineaţă n-a mai coborât la micul dejun. După ceva vreme s-au dus în cameră şi l-au găsit", a continuat Mureşan.

"Nu pot să fac niciun fel de supoziţie să spun ce s-a întâmplat. Mă gândeam prima dată dacă n-a fost o presiune prea mare asupra lui în ceea ce priveşte sănătatea, dar mi-am adus aminte că în primăvară îşi făcuse nişte analize în Londra şi analizele au fost bune, sigur cu mici excepţii, dar nu ceva care să ne alarmeze, deci nu pot să fel nici un fel de supoziţii şi nici nu vreau să
fac", a explicat Mureşan.

Ioan Avram Mureşan a făcut o cerere scrisă către conducerea Direcţiei Penitenciarelor şi speră ca aceasta să fie aprobată pentru a putea asista la înmormântarea fiului său.

 

Comenteaza