Fostul negociator-şef cu UE lansează vineri trei cărţi la Cluj
- Scris de Mihai Prodan
- 26 Ian 2011, 17:37
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Fostul negociator-şef al României cu Uniunea Europeană, clujeanul Vasile Puşcaş, lansează vineri trei cărţi, la un seminar de promovare a drepturilor omului care are loc la Cluj.
Cele trei cărţi vor fi prezentate de Vasile Puşcaş în cadrul seminarului “Contribuţia Parlamentului European la promovarea drepturilor omului şi libertăţii de expresie în lume”, organizat la hotelul City Plaza din Cluj de Biroul de Informare al Parlamentului European în România.
Două dintre cele trei cărţi sunt scrise de Vasile Puşcaş, iar a treia este scrisă de Mihai Alexandrescu. Este vorba de volumele “Administrarea interdependenţelor globale”, “România şi Uniunea Europeană post-tratatul de la Lisabona” unde coordonatori sunt Vasile Puşcaş şi Marcela Sălăgean, şi respectiv “Funcţionalismul şi sistemul internaţional”, toate publicate la editura clujeană Eikon. Lansarea cărţilor are loc vineri la ora 13.30 la City Plaza.

Comenteaza