Fostul prefect, judecat în stare de arest

Fostul prefect, judecat în stare de arest
Instanţa Judecătoriei Cluj- Napoca a verificat ieri măsura arestului preventiv în cazul fostului prefect Călin Platon (foto dreapta), judecat pentru ucidere din culpă, şi a decis ca acesta să rămână după gratii.
Judecătoria a verificat legalitatea măsurii arestului preventiv, după ce dosarul a fost trimis spre judecare de către procurori. “Următoarea verificare, conform Codului de Procedură Penală, va avea loc în cel mult 60 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al instanţei, judecătorul Lucian Marian. Avocaţii lui Călin Platon au atacat hotărârea de menţinere a inculpatului în arest preventiv, recursul urmând să se judece în această săptămână, la tribunal. Platon a fost arestat preventiv după ce a provocat un accident mortal în cartierul Grigorescu, pe trecerea de pietoni. La sfârşitul lunii august, fostul prefect a lovit cu maşina un bebeluş de trei luni aflat într-un cărucior împins de mama acestuia. Copilul a murit la spital, în vreme ce mama a trebuit operată la picior şi se află acasă la pat, neputând să calce cu piciorul rănit. Permisul de conducere al lui Platon era suspendat în momentul producerii accidentului.


Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .