Fostul preşedinte Ion Iliescu se simte bine şi va fi externat azi de la Spitalul Elias

Fostul preşedinte Ion Iliescu se simte bine şi va fi externat azi de la Spitalul Elias
Fostul preşedinte Ion Iliescu se simte bine şi va fi externat azi, de la Spitalul Elias, unde ieri a fost operat pentru un polip la colon.

Starea fostului preşedinte Ion Iliescu este foarte bună după intervenţia de luni dimineaţă şi ar putea părăsi spitalul într-o zi, două, a declarat, după operaţia de luni, managerul Spitalului Elias, profesor doctor Doina Dimulescu.

La intervenţia de rezecţie a polipului de colon a participat o echipă pluridisciplinară din care au făcut parte conf. dr. Nicolae Tudor, şeful clinici de gastroeterologie, Mircea Diculescu şi prof doctor Mircea Beuran şi o echipă de terapie intensivă, a mai precizat managerul spitalului.

Ea a spus că a fost o procedură standard. Decizia privind această intervenţie cât şi tratamentul au fost stabilite de comisia de specialistă.

 

Comenteaza