Fostul secretar de stat George Costin acuzat de fapte de corupţie a fost arestat

Fostul secretar de stat George Costin acuzat de fapte de corupţie a fost arestat
Fostul secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor George Costin şi cei doi membri ai Asociaţiei "Decembrie 1989 Metrou România", Mihai Bolocan şi Serafim Cotenescu, au fost arestaţi preventiv, marţi, pentru 29 de zile, de magistraţii Tribunalului Argeş.

Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Piteşti.

Cei trei au fost prezenţi în sala de judecată, fiind duşi apoi sub escortă în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, George Costin, care la momentul producerii faptelor era preşedinte al Asociaţiei "Decembrie 1989 Metrou România", iar ulterior a fost secretar de stat la Secretariatul de stat pentru problemele revoluţionarilor din decembrie 1989, este cercetat pentru infracţiunile de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine de bani sau de foloase necuvenite, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Alături de Costin în acest dosar sunt cercetaţi şi Mihai Bolocan, membru al aceleiaşi asociaţii de revoluţionari, pentru infracţiunile de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine de bani sau de foloase necuvenite, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat şi Serafim Cotenescu, de asemenea membru al Asociaţiei "Decembrie 1989 Metrou România", pentru infracţiunile de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine de bani sau de foloase necuvenite, în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Conform DNA, în calitate de preşedinte al Asociaţiei "Decembrie 1989 Metrou România" George Costin, împreună cu mai multe persoane, între care Bolocan şi Cotenescu, au constituit şi condus, în perioada 2009 - 2011, un grup infracţional organizat care viza obţinerea de beneficii financiare.

Grupul infracţional a fost organizat în perioada în care persoanele care aveau certificate de revoluţionar în baza Legii 42/1990 au formulat cereri pentru preschimbarea acestor acte şi pentru obţinerea adeverinţei în baza căreia ar i urmat să beneficieze de indemnizaţiile conferite de Legea 341/2004.

În calitate de preşedinte al Asociaţiei "Decembrie 1989 Metrou România", George Costin şi-a exercitat influenţa şi autoritatea asupra persoanelor îndreptăţite să preschimbe certificatele de revoluţionar, pentru a obţine pentru sine ori pentru altul sume de bani şi foloase necuvenite, menţionează procurorii DNA.

Astfel, Costin, în calitatea sa de preşedinte al asociaţiei, le-a impus membrilor să facă demersurile de preschimbare numai prin asociaţie şi nu în nume personal, prin Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, avertizându-i că, în caz contrar, vor fi excluşi din asociaţie. În acest fel, persoanele îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţii au fost determinate să încheie contracte de reprezentare prin care erau obligate, după obţinerea drepturilor legale, să plătească asociaţiei anumite sume de bani şi anume: 12.000 lei şi 5 % din suma totală încasată sau 15% din suma totală încasată cu titlu de indemnizaţie reparatorie începând cu anul 2004.

În baza contractelor de reprezentare s-a constatat că a fost obţinută suma totală de 9.453.390 de lei, din care 2.470.000 de lei au fost viraţi în conturile lui George Costin.

"Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei sumelor de bani, au fost încheiate 54 contracte de împrumut fictive semnate de George Costin, ca reprezentant al Aociaţiei Decembrie 1989 Metrou România, prin care ar fi fost dată cu împrumut suma totală de 5.500.000 lei unor membri revoluţionari, clauzele din contractele de împrumut fiind vădit neconforme cu realitatea, întrucât majoritatea persoanelor care au semnat contractele îşi primiseră deja drepturile în baza Legii nr.341/2004", precizează procurorii DNA.

Printre beneficiarii contractelor de împrumut au fost persoane din conducerea Asociaţiei "Decembrie 1989 Metrou România", printre aceştia aflându-se şi Mihai Bolocan.

George Costin a fost reţinut, luni, de procurori, după ce a fost audiat timp de câteva ore la sediul DNA din Piteşti, urmând să fie prezentat magistraţilor Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.

Ulterior, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a decis ca George Costin să fie eliberat din postul de secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor.

Etichete
Comenteaza