FOTO Locul unde se face legea în Europa

FOTO Locul unde se face legea în Europa
Louise Weiss (LOW), clădirea de o jumătate de miliard de euro a Parlamentului European de la Strasbourg, e un labirint în care cu greu te descurci fără ajutor.

Structura ca un cilindru, cu un acoperiş parcă neterminat, din cartierul Wacken are o curte interioară în mijlocul căruia se află o sferă verde. Primul filtru, cel de la poartă, este permisiv cu vizitatorii şi mai puţin cu maşinile, însă lucrurile se schimbă atunci când apar protestatari.

Aceştia sunt ţinuţi la intrare, fără excese, însă agenţi înarmaţi sunt pregătiţi să intervină în orice moment. Dacă în curtea interioară este mai uşor să intri, accesul în clădirea LOW este mult mai dificil, deoarece trebuie să prezinţi documente justificative, după care ţi se scanează tot ce ai asupra ta. Ulterior, dacă totul este în ordine, cei de la poartă îţi deschid o uşă cu cartela şi apoi, cu ecusonul la vedere, ai dreptul de a vizita clădirea. Nu orice parte a acesteia, deoarece roşu pe o uşă înseamnă că nu ai ce căuta acolo. Există şi zone restricţionate, supravegheate de personalul de securitate, care verifică ecusoanele.

Un culoar face legătura cu clădirea Winston Churchill, unde se află personalul administrativ, alte imobile fiind Salvador de Madariaga, Pierre Pflimlin. Prin pasajul transparent se pot vedea vaporaşele care circulă pe dedesubtul acestuia. Clădirea Curţii Europene a Drepturilor Omului se observă foarte bine, zona dintre cele două instituţii fiind plină de parcuri şi de locuri de destindere pentru oricine. Chiar pentru câini. Plantele se caţără pe verticală în LOW, până la ultimul etaj, iar lifturile panoramice se mişcă în permanenţă şi în mare viteză, înţesate de parlamentari, vizitatori, jurnalişti sau personal administrativ.

Multe grupuri de elevi sau de persoane cu dizabilităţi vin mereu în vizită, dar şi grupuri de lobby sau oameni interesaţi de activitatea de aici sau numai de design, iar în clădire se ţin şi alte activităţi, nu doar cele politice. Când există vizitatori cu dizabilităţi, ei au prioritate, iar unele dintre ascensoare sunt blocate până aceştia coboară sau urcă. Nimeni nu se înghesuie, toată lumea este amabilă cu cei din jur, inclusiv personalul de serviciu salută şi acordă informaţii. Cea mai spectaculoasă încăpere a LOW, în care s-au investit 470 de milioane de euro, este hemiciclul, unde au loc întrunirile PE. Iniţial, dispunea de 750 de locuri pentru parlamentari, dar a fost mărită la 785, plus alte 680 pentru vizitatori, aranjate într-o formă circulară, ce oferă o bună vizibilitate. Clădirea are până la 17 niveluri deasupra solului, alte trei dedesubt şi găzduieşte aproape 1.200 de birouri. Cu toate indicatoarele, e posibil să te rătăceşti oricând.

Auzi limba română peste tot: în ascensor, la restaurante, în birouri. Pe coridor poţi să te întâlneşti cu deputatul clujean Rareş Niculescu, iar în lift, să dai nas în nas cu „tribunul" Corneliu Vadim Tudor, cu ochelarii de soare din dotare. Viviane Reding, intransigentul comisar pentru Justiţie trece în mare viteză prin coridoarele de la subsol, escortată de patru bărbaţi cu feţe dure. Biroul său, unul modest, se află la doi paşi de cel al comisarului pentru Agricultură, Dacian Cioloş, şi de cel al comisarului pentru Muncă, Laszlo Andor. Centrul de presă e o adevărată uzină media, unde sutele de jurnalişti acreditaţi îşi desfăşoară activitatea. Televiziunile au amenajate studiouri într-o zonă de unde transmit în direct sau înregistrat, iar unele agenţii de presă îşi au birourile acolo.

Există mai multe restaurante, însă cel mai bine şi cel mai ieftin se mănâncă la cel al eurodeputaţilor, cu acces restricţionat. Preţurile la baruri sunt decente, cu siguranţă mai mici decât în centrul oraşului. Cu toate acestea, în perioada când se desfăşoară aici cele 12 şedinţe în plen, preţurile cresc brusc la Strasbourg, iar camere libere la hoteluri sunt greu de găsit. Aeroportul nu se ridică la înălţimea renumelui unui loc de unde se fac legile care decid viitorul Europei: are doar 14 rute internaţionale, faţă de cele 20 ale Clujului. Din Strasbourg nu există nici avioane directe spre Bucureşti sau spre Budapesta, nici măcar aeronave spre Germania.

 

Comenteaza