Fotografii şi înregistrări de la vizita Angelei Merkel la Cluj

Fotografii şi înregistrări de la vizita Angelei Merkel la Cluj
Universitatea “Babeş-Bolyai” a anunţat astăzi că va pune la dispoziţia publicului larg fotografii şi înregistrări audio-video de la vizita cancelarului Germaniei Angela Merkel la Cluj, după încheierea evenimentului de astăzi.
“Încercând să răspundem unui interes foarte mare vizavi de acest eveniment, anunţăm că biroul de presă al universităţii va pune la dispoziţia presei şi a publicului larg fotografii şi înregistrări audio-video de la program”, au anunţat reprezentanţii universităţii clujene.

Angela Merkel vine astăzi la Cluj pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa al UBB. Ceremonia are loc la ora 16 iar cancelarul pleacă din oraş, deja, diseară. Circulaţia pe şase străzi din centrul oraşului a fost închisă până diseară. Înregistrările şi fotografiile vor fi încărcate mâine pe site-ul oficial al universităţii şi vor putea fi descărcate de publicul interesat, potrivit Mirunei Balosin, de la Biroul de Presă al UBB.

Vezi aici toate ştirile despre vizită

Vezi aici programul detaliat al vizitei

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK

Loading...
loading...
Comenteaza