Fraţii Şuşman nu au fost găsiţi. Deocamdată.

Fraţii Şuşman nu au fost găsiţi. Deocamdată.
Cea de-a doua zi de săpături arheologice pentru identificarea mormântului în care au fost depuse cadavrele celor doi fii ai lui Teodor Şuşman, Avisalon şi Toader s-a încheiat ieri în incertitudine. Specialiştii de la Centrul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România (CICCR) nu au reuşit să le găsească osemintele, însă spun că vor reveni asupra cazului Şuşman.

"De dimineaţă am tot săpat, e o nebuloasă aici, am verificat toate ipotezele, dar nimic nu s-a confirmat. E o loterie acum. Am săpat 9 secţiuni arheologice. Sperăm să revenim în acest an", a declarat arheologul Gheorghe Petrov. Resursele CICCR au ajuns pentru două zile de cercetări, însă, "vânătorii de securişti" îşi propun să revină la Tranişu, în Dealul Mincii, unde, în 1958, cei doi fii ai partizanului Teodor Şuşman au fost încercuiţi de securişti şi arşi de vii într-o şură. Arheologii au declarat că posibilitatea să nu mai existe nicio rămăşiţă din corpurile carbonizate ale celor doi Şuşmani, este exclusă şi că vor continua să sape pentru a descoperi adevărul despre crimele Securităţii în anii '50.

Informaţiile deţinute de specialişti până în acest moment indică faptul că moartea lui Avisalon şi Toader Şuşman a avut loc în ziua de 2 februarie 1958, ca urmare a unei acţiuni întreprinse împotriva lor de către organele represive ale statului. Cei doi făceau parte din grupul de rezistenţă anticomunistă din zona Răchiţele, ei s-au opus colectivizării şi instaurării regimului totalitar sprijinit de bolşevici, în România de după cel de-al doilea război mondial. Tatăl lor, Teodor Şuşman a fost împuşcat în circumstanţe asemănătăare, pe când se ascundea într-o anexă a unei gospodării, pe timp de iarnă, în 1951. El a fost exhumat de CICCR, vara trecută.

 

Comenteaza