Fraudă cu aparate medicale la Cluj. Au adus echipamente ieftine din India, care s-au stricat imediat

Fraudă cu aparate medicale la Cluj. Au adus echipamente ieftine din India, care s-au stricat imediat
Administratorul unei firme de echipamente medicale din Cluj a fost trimis în judecată de DNA pentru tentativă de fraudă. Procurorii anticorupţie îl acuză pe manager că a livrat Ministerului Sănătăţii aparatură medicală ieftină, adusă din India, deşi se angajase să importe aparatură performantă din Italia. Aparatele medicale s-au stricat imediat după instalarea în spitale, motiv pentru care au fost sesizaţi procurorii, potrivit REALITATEA TV Cluj.

Firma din Cluj-Napoca a câştigat în 2008 licitaţia organizată de Ministerul Sănătăţii pentru 65 de aparate medicale ce urmau să ajungă în Centre de Transfuzii şi spitale din toată ţara. În ofertă, reprezentanţii firmei au arătat că aduc echipamentele de la o companie de prestigiu din Italia. În realitate, potrivit procurorilor, aparatura a fost adusă din India la preţuri extrem de mici. Aparatura s-a stricat la scurt timp după instalare.

După ce aparatura s-a stricat, reprezentantii spitalelor au sesizat Direcţia de Luptă Antifraudă. După o anchetă preliminară, aceasta a trimis dosarul la Serviciul Teritorial Cluj al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Aici, procurorii au dispus trimiterea în judecată atât a administratorului firmei cât şi a societatii in calitate de persoana juridica. Administratorul nu a fost de găsit la sediul firmei. Soţul femeii trimise în judecată de DNA ne-a spus că vor pleca din ţară câteva zile. Contractul cu Ministerul Sănătăţii se ridica la aproximativ 300.000 de euro, bani ce urmau să vină din fonduri europene. În urma scandalului, Ministerul a pierdut finanaţarea. Administratorul firmei va fi judecat în stare de libertate la Judecătoria Cluj-Napoca. El riscă între 5 şi 10 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

Etichete
Comenteaza