Breaking news Update Live Funeraliile Reginei Elizabeth II

Funeraliile Reginei Elizabeth II

Regina Elizabeth II va fi înmormântată luni, la ora locală 19.30 (21.30, ora României), într-o ceremonie privată, în Capela St George's a Castelului Windsor, la periferia de vest a Londrei, în urma unor funeralii de stat luni dimineaţa.

Partea publică a înmormântării reginei Elizabeth a II-a s-a încheiat după un ceremonial care a durat o oră, punctat de lecturi biblice şi imnuri religioase.Imensa abaţie s-a cufundat în două minute de reculegere, alături de întregul Regat Unit, un ultim omagiu adus fostei suverane.

Are loc o nouă procesiune, până la Arcul Wellington, la Hyde Park Corner, în centrul Londrei. Sicriul reginei este dus la Windsor. Marinarii poartă sicriul reginei pe afet, în bătăile Big Ben şi salve de tun.

-------------------

După funeralii, sicriul este urcat pe un afet  de tunşi purtat în procesiune în capitala britanică, până la Arcul Wellington, situat la Hyde Park Corner, unde va fi transferat într-un dric. Sicriul va fi apoi dus la Windsor, la Capela St Georges, pe Long Walk, o alee spectaculoasă care traversează domeniul până la castel, iar ceremonia care va avea loc după aceea va fi transmisă în direct. O slujbă religioasă urmează să aibă loc, la ora 17.00, la Capelă, în prezenţa a peste 800 de persoane, înaintea ceremoniei de înmormântarei, rezervată membrilor apropiaţi ai familiei, fără fotografi şi camere de luat vederi.

Bijutierul coroanei va îndepărta Coroana Statului Imperial, globul şi sceptrul, care se sprijină deasupra sicriului, şi le va aşeza pe altar. Sicriul reginei va fi depus în Capela regelui George al VI-lea, o anexă a capelei principale, în care se află tatăl şi mama reginei, dar şi cenuşa surorii sale, prinţesa Margaret. Arhiepiscopul de Canterbury va pronunţa binecuvântarea, care va fi urmată de imnul "God Save The King".

Sicriul prinţului Philipp, care se află în prezent în Castelul regal, urmează să fie adus în capelă, lângă cel al reginei.

-------------------

La funeralii vor fi prezenţi, printre alţii, preşedintele american Joe Biden, preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von. der Leyen şi preşedintele Consiliului European Charles Michel.

Vor fi prezenţi şi preşedinţii turci Recep Tayyip Erdogan şi brazilianul Jair Bolsonaro, împăratul japonez Naruhito pentru prima sa călătorie în străinătate de la urcarea pe tron ​​în 2019. Era aăteptat şi prinţul saudit Mohammed ben Salman, însă surse din cadrul Foreign Office citate de The Guardian afirmă că acesta nu va mai veni la Londra Arabia Suadită urmând să fie reprezezentată de Prinţul Turki bin Mohammed al Saud.

La ceremonii va veni şi Juan Carlos I, care a abdicat în 2014 şi acum trăieşte în exil în Emiratele Arabe Unite.

Siria, Venezuela, Afganistanul, Myanmar, Rusia şi Belarus nu au fost invitate - în timp ce Iranului, Coreei de Nord şi celor din Nicaragua li s-a cerut să trimită doar un diplomat de rang înalt.

La funeralii vor fi prezenţi şi preşedintele României, Klaus Iohannis, dar şi Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei şi Principele Consort Radu.

-------------------

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit, joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani. Noul suveran proclamat al țării este fiul său cel mare, Charles al III-lea. Regatul Unit și-a putut lua rămas bun de la cea care a avut cea mai lungă domnie din istoria sa - 70 de ani - până luni, 19 septembrie, când au loc funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Regele Charles al III-lea a găzduit duminică seara un dineu la care au venit toți liderii și invitații care participă luni la funeralii. Printre ei, și președintele Klaus Iohannis. În acest timp, poliția și autoritățile din Londra se pregătesc să dea piept cu cea mai mare provocare de securitate din istoria lor.

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza