Funeriu şi Boc, “repetenţi” în faţa profesorilor clujeni
- Scris de Cristina Pirvu
- 05 Oct 2010, 23:42
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
“Jos, guvernul” şi “Demisia” au fost doar câteva dintre scandările celor 50 de profesori membri în Sindicatul Liber din Învăţământul Preuniversitar Clujean (SLIPC) (foto) în faţa Palatului Victoria din capitală. Aproximativ 5.000 de profesori din întreaga ţară au protestat ieri, de Ziua Mondială a Educaţiei, nemulţumiţi fiind de reducerea salariilor cu 50%, dar şi de proiectul Legii pensiilor care prevede pensionarea la vârsta de 65 de ani.
Cadrele didactice au avut la proteste fluiere şi pancarte pe care au scris “Muncă decentă, salarii indecente”, “Să mai punem bază pe Guvernul Boc?”. Unii dintre protestatari au purtat cu ei pancarte pe care l-au desenat pe preşedintele Traian Băsescu în calitate de rege, iar pe premierul Emil Boc ca pe un servitor şi pe care au scris “Stăpâne, ce mai luăm de pe ei?”.
“Aşteptăm să iasă delegaţia de la Ministerul Muncii. Nemulţumirile noastre vizează reducerea salariilor noastre care este peste 25%. Având în vedere eliminarea sporurilor, reducerile salariale au fost, de fapt, de 43%. Suntem nemulţumiţi din cauza reducerilor de personal şi a comasării şcolilor. S-a mărit numărul de efective de elevi la clasă”, a explicat Vioara Temian, vicepreşedintele SLIPC Cluj. Ea a adăugat că multe dintre şcolile şi instituţiile de învăţământ clujene funcţionează cu personal auxiliar puţin. “Am avut cu noi pancarte pe care am desenat o pâine şi pe care am scris «Fie pâinea cât de rea tot vă luăm un sfert din ea» sau «2009 – Să trăiţi bine, 2010 – Să trăiţi 25%, 2011 – Mai trăiţi?»”, a povestit Vioara Temian. Clujenii şi-au luat umorul cu ei la miting, iar pe o pancartă au scris: “Replica optimistului: Vom ajunge cu toţii să cerşim. Replica pesimistului: De la cine?”.
“Protestul a fost liniştit. Au fost reprezentanţi din toate confederaţiile sindicale. A fost foarte frig, dar am avut noroc că nu a plouat. Ceilalţi protestatari ne-au rugat să îi luăm acasă pentru că am venit cu un autocar frumos, iar noi am cântat o adaptare a piesei «M-am suit pe dealul Clujului» şi un imn al săracilor cu referire la actualii miniştri”, a povestit Temian. Profesorii care s-au adunat ieri în Piaţa Victoriei au adus cu ei la proteste o catedră şi un scaun vechi şi i-au notat pe prim-ministru Emil Boc şi pe Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Astfel, cei doi au rămas “repetenţi” la măsurile privind revigorarea sistemului de educaţie românesc.

Comenteaza