Gelozia le-a făcut să spargă conturile de Yahoo şi Facebook ale altor persoane, acum le paşte închisoarea. Cum să îţi protejezi conturile VIDEO

Gelozia le-a făcut să spargă conturile de Yahoo şi Facebook ale altor persoane, acum le paşte închisoarea. Cum să îţi protejezi conturile VIDEO
Procurorii au trimis în judecată două femei. Una este acuzată că a folosit conturile de e-mail şi facebook ale fostei soţii a actualului ei soţ , iar cealaltă, că a intrat în contul de yahoo al fostului prieten.


O femeie a ajuns să fie inculpată la Judecătoria Cluj-Napoca pentru acces neautorizat într-un sistem informatic, după ce a folosit conturile de yahoo şi facebook ale fostei soţii a actualului ei soţ. Potrivit rechizitoriului, femeia a obţinut parolele după ce a răspuns la întrebările de securitate ale părţii vătămate. Vezi ce spune avocatul părţii vătămate, Victor Rusa, în materialul video

Inculpata nu s-a mulţumit cu atât şi a postat poze cu rivala pe diverse site-uri.

Inculpata s-a prezentat în instanţă cu soţul şi cu avocata ei, dar nu a dorit să comenteze acuzele.

Cazul nu este singular. O altă femeie a fost trimisă în judecată recent de procurorii DIICOT după ce a intrat pe adresa de yahoo a fostului iubit. Vezi ce spune avocata părţii vătămate, Gianina Cuc.

Specialiştii în IT recomandă folosirea unor parole cât mai complicate şi deţinerea unei a doua adrese de e-mail secretă. "Utilizatorii individuali ar trebui să aibă parole care au foarte multe caractere speciale, care sunt greu de decriptat, şi să nu folosească doar caractere normale", spune specialistul în IT Bogdan Oros. "Dacă sunt greu de ţinut minte, să fie puse pe stick USB, iar acesta să fie criptat. Ar trebui pe langa asta o alta adresa de mail unde sa se primeasca parola daca se pierde. adresa să fie cunoscuta doar de titularul contului".

Pedepsele pentru acest gen de infracţiuni variază de la 3 luni la 12 ani de închisoare, în funcţie de modalitatea în care s-a accesat fără drept sistemul informatic.

Reporter: Alin Golban
Operator: Călin Fedeleş

Comenteaza