Foto Gest admirabil al unui șofer CTP. A găsit și înapoiat rapid banii pierduți de un bărbat în autobuz: „Mulțumesc pentru bunăvoință”

Gest admirabil al unui șofer CTP. A găsit și înapoiat rapid banii pierduți de un bărbat în autobuz: „Mulțumesc pentru bunăvoință”
| Foto: Facebook - Info Trafic Cluj-Napoca

Un șofer CTP a găsit și înapoiat în timp scurt banii unui cetățean care îi pierduse în autobuzul cu nr 1.

Un cetățean care și-a pierdut banii într-un autobuz în Cluj-Napoca a ținut să îi mulțumească  șoferul CTP, care i-a găsit și i-a înapoiat într-un timp foarte scurt.

„Doresc să mulțumesc companiei CTP și șoferului pt. căci a avut bunăvoință de a-mi înapoia banii pierduți în autobuzul domnului șofer. Mulțumim și apreciem efortul companiei CTP CLUJ la rezolvarea cazului banilor pierduți în troleibuzul nr1 /313 pe ruta Mănăștur -Centru pe data de 1.10.2023 banii fiind recuperați în timp foarte scurt!

Vă mulțumesc”, a transmis un cetățean pe grupul de Facebook - Info Trafic Cluj-Napoca.

Cine este șoferul care a înapoiat banii

CTP se mândrește cu șoferul care a găsit și inapoiat banii pierduți în autobuzul 1.

„Un exemplu de spirit civic al colegului nostru, Moldovan Ioan, șofer de troleibuz. Acesta este angajat al companiei de peste 17 ani, fără abateri, punctual și respectuos cu publicul călător. Un angajat cu care ne mândrim”, a transmis Compania de Transport Public Cluj-Napoca.

Comenteaza