Ghinionul unui clujean: a fost lovit în trafic de un poliţist
- Scris de Valentin Malaescu
- 16 Mar 2014, 20:52
- Eveniment
- Ascultă știrea

Să te ferească Dumnezeu să fii implicat într-un accident cu poliţişti! Asta ar fi concluzia lui Florin Lerenţ, de 62 de ani, asistent medical la Ambulanţa din Gherla. În urmă cu un an şi jumătate el a avut nenorocul să fie lovit în trafic de o maşină condusă de un poliţist. Deşi o înregistrare video îi demonstrează nevinovăţia, e anchetat pentru vătămare corporală din culpă.
În 28 noiembrie 2012, potrivit propriei relatări, aflat la volanul maşinii personale pe o şosea cu patru benzi din judeţul Bistriţa-Năsăud, în dreptul localităţii Viişoara, a oprit pe banda a doua, lângă axul drumului, în zonă cu linie întreruptă, semnalizând regulamentar, cu intenţia de a vira la stânga pentru a intra în curtea unui atelier auto de pe partea opusă sensului său de mers, de unde voia să-şi cumpere o jantă. „Aveam o jantă ovalizată şi voiam să cumpăr alta, de aluminiu", a explicat Lerenţ. N-au trecut decât câteva secunde când în spatele său a auzit o bubuitură, iar apoi maşina i-a fost lovită în lateral de un alt autoturism, care, aparent, încercase să-l depăşească, lovise un autocamion care venea din sens invers, după care a ricoşat în maşina lui Lerenţ. Dacă autoturismul acestuia a scăpat doar cu partea laterală stânga îndoită serios, maşina care l-a lovit avea partea stângă (amănunt important!) a botului făcută praf, iar şoferul şi un pasager au avut nevoie ulterior de îngrijiri medicale. Camionul a rămas fără o roată.
„Eram oprit lângă axul drumului, în dreptul locului în care începea segmentul de linie întreruptă, semnalizam regulamentar şi aşteptam să se elibereze benzile opuse, să pot executa virajul la stânga să intru în vulcanizare, când m-a lovit. Ghinionul meu a fost că cel care m-a lovit era poliţist, ulterior am aflat că-l cheamă Daniel Pop şi că era şeful de post din Negrileşti. Când au venit agenţii de circulaţie constatatori, văzând că e un coleg de-al lor, au încercat imedia să-l scoată basma curată. El le-a spus, iar ei asta au notat, că eu aş fi ieşit, fără să mă asigur, dintr-o staţie de autobuz, care era în zonă, i-aş fi tăiat calea, m-ar fi lovit, după care a ricoşat în camion. Nici vorbă de aşa ceva. Păi dacă lucrurile s-ar fi întâmplat cum a spus el, din lovitura cu mine şi-ar fi lovit partea dreapta faţă a maşinii, or partea dreaptă a maşinii lui era intactă, era lovit în faţă stânga, partea cu care a intrat în camion, după care s-a rotit şi m-a lovit pe mine din lateral, cu spatele maşinii. Practic, a încercat să mă depăşească prin stânga, peste banda continuă şi a acroşat camionul, când ar fi avut loc suficient să mă depăşească pe prima bandă, văzând că eu staţionam lângă axul drumului şi că semnalizam stânga. Explicaţiile mele şi evidenţele nu i-au impresionat pe agenţi. „N-o să concediem un poliţist pentru un civil!", mi-a spus unul dintre ei, locotenent-colonel. De frica poliţiştilor, şoferul de camion a semnat procesul verbal cum i-au spus. Mi-au luat permisul şi am intrat în anchetă pentru vătămare corporală din culpă, pentru că fiica poliţistului, care era cu el în maşină, a avut ruptură de splină. Nici unul nu purta centura de siguranţă", a explicat Lerenţ.
Norocul lui a fost că atelierul auto avea camere video de supraveghere şi a obţinut înrergistrarea evenimentului. „Când le-am arătat înregistrarea, poliţiştii au rămas cu gura căscată, n-au mai avut replică. Au zis că trebuie s-o analizeze şi şi-au luat şi ei o copie", a povestit Lerenţ. Înregistrarea susţine fără urmă de îndoială varianta acestuia. Se vede clar cum opreşte în dreptul intrării în atelierul auto, după care trec exact 9 secunde, până la impact. În acest interval de timp, din sens opus trec două autocamioane şi abia al treilea e lovit de autoturismul poliţistului, ce venea din spatele lui Lerenţ. Nici vorbă ca impactul să fi avut loc în momentul în care Lerenţ ar fi ieşit dintr-o parcare fără să se asigure, cum susţine celălalt şofer implicat în accident şi, cum afirmă şi colegii săi de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Bistriţa-Năsăud, care anchetează accidentul.
„Ulterior am aflat şi de ce poliţistul încearcă să scape nevinovat. Circula pe drum public fără asigurare RCA, poliţa îi expirase din septembrie şi accidentul s-a petrecut în noiembrie. În condiţiile astea trebuie să plătească din propriul buzunar reparaţiile şi la maşina mea, şi la camion. Dar el, dacă e poliţist, poate face orice, să circule fără RCA, să depăşească pe linie continuă. Bineînţeles că am refuzat să accept să plătesc vreo reparaţie pe poliţa mea RCA, până nu va exista un verdict definitiv al instanţei", a comentat Lerenţ. El şi-a plătit din propriul buzunar reparaţiile la autoturism, dar a păstrat factura, pentru a-şi recupera banii de la poliţistul care l-a lovit.
Supărarea cea mai mare a sa e tergiversarea anchetei. „Dacă nu aveam înregistrarea video, mă mâncau de mult. Aşa, au ales să tergiverseze ancheta, încercând să-şi scoată colegul nevinovat. De un an şi jumătate mă duc lună de lună la Bistriţa, la procuror, să-mi prelungească adeverinţa cu care pot circula. Gândiţi-vă câţi bani m-au costat până acum drumurile astea. Eu nu pot sta fără maşină, mama mea are 88 de ani şi e paralizată. Oricând se poate întâmpla ceva şi trebuie să pot interveni. Acum, după atâta vreme, s-au gândit să ceară o expertiză la laboratorul criminalistic din Cluj. Din ce mi s-a spus, va mai dura vreo doi ani. Au întrebat laboratorul cum putea fi evitat accidentul. Păi e foarte simplu, dacă poliţistul ar fi respectat regulile de circulaţie. Culmea, au vrut să mă pună pe mine să plătesc expertiza. Le-am spus: «O plătesc, dar atunci pun eu întrebările către laborator. Care a fost dinamica accidentului? Ce viteză avea poliţistul, după urmele de frânare? Dacă, după înregistrarea video, eu eram în deplasare sau staţionam?». N-au fost de acord, pentru că avocatul meu n-a formulat obiecţii la expertiză. Adevărul e că avocatul m-a vândut, nici nu mi-a spus de expertiză şi a acceptat-o cum i-au servit-o. Eu vreau un singur lucru: dacă mă consideră vinovat, să sesizeze Parchetul, să înceapă urmărirea penală şi să mergem la tribunal, dacă nu, să-mi dea permisul înapoi. De un an şi jumătate merg lună de lună la Bistriţa pentru adeverinţă să pot conduce. Totul, ca să tragă ei de timp, să-l scoată nevinovat pe colegul lor care a provocat accidentul".
Autorul accidentului, poliţistul Daniel Pop, n-a putut fi contactat, în schimb, colegii săi de la IPJ par convinşi de nevinovăţia sa. „Asta este varianta domnului Lerenţ, noi credem că e vinovat. Sunt nişte proceduri care trebuie urmate într-o anchetă, nu le putem eluda, în plus sunt mii de dosare, de aceea durează. Îi înţeleg nemulţumirea domnului Lerenţ, dar nu e tergiversare. Păi e în interesul colegului nostru, care e parte vătămată, să se rezolve cât mai repede dosarul. Din cercetările noastre reiese că domnul Lerenţ e vinovat, că a ieşit dintr-o parcare fără să acorde prioritate. Dacă e nemulţumit, de ce nu vine să formuleze o plângere că se tergiversează dosarul şi să mergem la Procuratură? Nu ştiu dacă avea sau nu avea RCA colegul nostru, astea sunt date confidenţiale din dosar, dar, repet, domnul Lerenţ e cercetat pentru vătămare corporală din culpă, deci interesul ca ancheta să se finalizeze cât mai repede îi aparţine colegului nostru", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, subinspectorul Virginia Roşca.