Gospodărie clujeană, mistuită de flăcări

Gospodărie clujeană, mistuită de flăcări
Un incendiu violent ce a izbucnit duminică seara a mistuit o casă şi două anexe ale gospodăriei.

Dezastrul s-a petrecut la o casă de pe strada Crişan din municipiul Gherla. Iniţial flăcările au cuprins acoperişul locuinţei, dar s-au extins rapid la întreg imobilul, după care au mistuit două anexe, vâlvătaia ajungând până la o anexă de pe strada vecină, strada Armenească, relatează dejeanul.ro.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă pompierii voluntari din Gherla, dar şi două autospeciale de stingere cu apă de la Dej, care au dus o luptă grea cu flăcările puternice.

Din fericire nu s-au înregistrat victime, proprietarii reuşind să iasă din locuinţă înainte ca incendiul să capete proporţii. În momentul de faţă nu se cunoaşte cauza exactă a izbucnirii acestuia, fiind vehiculată varianta producerii unui scurtcircuit. 

Comenteaza