Grădiniţă într-o clădire fără recepţie de la primărie
- Scris de Alin Golban
- 02 Sep 2011, 01:06
- Eveniment
- Ascultă știrea

Grădiniţa care a pus pe jar locatarii de pe strada Franz Liszt funcţionează într-o clădire ce nu a respectat cele două autorizaţii de construcţie emise pentru aceeaşi adresă. Prima, din septembrie 2008, prevedea "locuinţă familială P+2E", iar a doua, din aprilie 2011, modifica soluţia constructivă, în sensul transformării garajului de la parter în apartament. Oamenii care au reclamat funcţionarea grădiniţei la primărie au primit un răspuns în care arată că "Petrişor Emil (beneficiarul imobilului - n. red.) a solicitat eliberarea certificatului de atestare a edificării construcţiei, dar documentaţia nu a fost promovată deoarece nu s-au respectat cele două autorizaţii de construire enumerate mai sus (distanţa faţă de imobilul de pe str. Sinaia nr. 18 şi faţada înspre acelaşi imobil)".
În acelaşi răspuns, semnat de viceprimarul Laszlo Attla, se arată că niciuna dintre autorizaţii nu prevede gădiniţă. "Menţionăm că cele două autorizaţii au fost eliberate pentru imobil de locuit cu trei apartamente, şi nu pentru grădiniţă", se precizează în adresa primăriei. Vecinii noii grădiniţe "Heidi" nu sunt de acord cu funcţionarea acesteia, pe motiv că cei aproximativ 30 de copii fac gălăgie prea mare. "Vecinii doresc linişte. Este improprie funcţionarea unei grădiniţe foarte apropiate de două imobile", spune Ecaterina Albu, care locuieşte gard în gard cu noua clădire. Constructorul şi conducerea grădiniţei nu au dorit să comenteze situaţia.