Grecii schimbă regulile și cer testul COVID la intrarea prin vama Kulata

Grecii schimbă regulile și cer testul COVID la intrarea prin vama Kulata

De marți, toți turiștii care intră în Grecia prin vama Kulata-Promachonas vor trebui să prezinte un test negativ pentru COVID-19.

Astfel, potrivit presei grecești, este necesar ca turiştii să prezinte un test ”negativ” de covid-19 înainte să intre în ţară pe la Promachonas. Călătorii care intră în Grecia din motive ”neesenţiale” - adică turiştii - sunt obligaţi să prezinte un test nagativ de covid-19 la Vamă la Promachonas, a anunţat vineri după-amiaza un purtător de cuvânt al Guvernului, Stelios Petsas.

Este obligatoriu ca acest test să fie realizat cu 72 de ore înainte de intrarea în Grecia. Această măsură urmează să intre în vigoare de la marţi, 14 iulie, la ora locală 6.00 (şi ora României), scrie News.com.

De asemenea, călătorii au obligaţia să completeze un ”Formular de localizarea pasagerilor” (PLF) cu 24 de ore înainte de sosirea în Grecia, a anunţat purtătorul de cuvânt. Peste 300 de controale sunt programate în weekend în restaurante, baruri şi hoteluri în ţară, a anunţat el.

Aceste controale vizează să verifice respectarea protocoalelor împotriva covid-19. Grecia a înregistrat o creştere a infecţiilor cu noul coronavirus de la începutul săptămânii - majoritatea cazurilor fiind turişti care au intrat în ţară prin punctul de trecere a frontierei Promachonas.

Potrivit televiziunii elene de stat ERT, la Promachonas circulă zvonuri cu privire la închiderea frontierei vineri seara. ”Acest lucru nu este adevărat”, a subliniat reporterul.

Comenteaza