Grevă la Lufthansa. 900 de zboruri au fost anulate

Grevă la Lufthansa. 900 de zboruri au fost anulate
Compania aeriană Lufthansa a anulat 900 de zboruri din cauza unei greve a piloţilor în urma unei dispute salariale, informează site-ul postului BBC News.

Greva durează două zile şi potrivit companiei aeriene, peste 100.000 de persoane vor fi afectate. Alte linii aeriene ale companiei precum Eurowings, Swiss, Austrian Airlines şi Brussels Airlines nu vor fi afectate.

Această acţiune are loc în urma unei dispute salariale ce durează din anul 2014, de atunci, sindicatul piloţilor, Vereinigung Cockpit, a organizat peste 14 astfel de greve.

Marţi, compania Luthansa a făcut demersurile legale necesare pentru a sista începerea grevei, solicitarea acestora a fost însă respinsă de un Tribunalul pentru Litigii de Muncă.

 

Etichete
Comenteaza