DISTRIBUIE
O comedie dezlănţuită, cu accente groteşti şi absurde, dar şi cu inflexiuni dramatice emoţionante este “Lysistrata sau oraşul femeilor”, după Aristofan, jucată în premieră vineri seara la Teatrul Maghiar din Cluj. Spectacolul este montat de regizorul franco-american Dominique Serrand, într-o manieră aparte, care evidenţiază limbajul “dur” al textului şi nota erotică, dar păstrează şi tensiunea tragică a intrigii.
Subiectul piesei lui Aristofan este complotul sexual al femeilor din Grecia Antică pentru a pune capăt războiului. Acestea nu mai fac dragoste cu bărbaţii lor, obligându-i astfel să încheie pacea. Comedia lui Aristofan are o structură destul de “aspră” şi la nivelul limbajului, şi la cel al acţiunii. În lectura postmodernă a lui Dominique Serrand apar câteva elemente absurde, însă tonul general este apropiat de spiritul teatrului popular antic. Serrand stilizează decorul, pentru a pune în evidenţă jocul actorilor, interacţiunea şi particularităţile personajelor.
Prima secvenţă, a punerii la cale a complotului, se desfăşoară chiar la rampă, bazându-se numai pe “ambitusul” protagonistelor, una uşor obsedată sexual, alta vampă, a treia de-a dreptul curviştină etc. Tempoul foarte alert dinamizează scena, urmată de “prezentarea” grupului bărbaţilor, nişte “momâi”, în contrast evident cu soaţele lor refugiate în Acropole. Intervine aici contrapunctul absurd introdus de regizor, cu gaguri – unui bărbat îi cad mereu pantalonii, de mototol ce este, altul, bătrân copt, fonfăie de nu se înţelege ce spune. Tentativele lor de a scoate femeile baricadate dau toate greş, însă complotul pare ameninţat la un moment dat chiar de... nevoia de sex.
Aici se construieşte cea mai frumoasă, expresivă şi fermecătoare secvenţă a spectacolului, a poveştilor de cuplu, a atracţiei erotice care nu poate fi stăpânită. Dincolo de un orizont comic excelent exploatat regizoral şi actoriceşte – un cuplu comunică prin arii de operă, altul e cât pe-aci să explodeze de dorinţă, dar femeia încearcă să se stăpânească, spre buimăceala sexuală a soţului – momentul vibrează de senzualitate. Împăcarea finală a femeilor cu bărbaţii, care duce şi la încheierea păcii, e “happy-end”-ul piesei, în care nu lipsesc momentele emoţionante, deşi stârneşte mai mereu râsul.
În decorul funcţional şi costumele ingenioase create de regizor şi de Carmencita Brojboiu, actorii au întruchipat un univers pitoresc, colorat, “destrăbălat” şi totuşi cast în profunzime. Limbajul presărat cu cuvinte cu “p” nu supără, deşi poate fi şocant pentru pudibonzi. Excelentă evoluţia echipei de interpreţi, cu o remarcă specială pentru Hilda Peter (Lysistrata), Eniko Gyorgyjakab (Mirina), Vata Lorand (Kinesias), Miklos Bacs (Drakis) şi Julia Albert (Stratilisa).
Prima secvenţă, a punerii la cale a complotului, se desfăşoară chiar la rampă, bazându-se numai pe “ambitusul” protagonistelor, una uşor obsedată sexual, alta vampă, a treia de-a dreptul curviştină etc. Tempoul foarte alert dinamizează scena, urmată de “prezentarea” grupului bărbaţilor, nişte “momâi”, în contrast evident cu soaţele lor refugiate în Acropole. Intervine aici contrapunctul absurd introdus de regizor, cu gaguri – unui bărbat îi cad mereu pantalonii, de mototol ce este, altul, bătrân copt, fonfăie de nu se înţelege ce spune. Tentativele lor de a scoate femeile baricadate dau toate greş, însă complotul pare ameninţat la un moment dat chiar de... nevoia de sex.
Aici se construieşte cea mai frumoasă, expresivă şi fermecătoare secvenţă a spectacolului, a poveştilor de cuplu, a atracţiei erotice care nu poate fi stăpânită. Dincolo de un orizont comic excelent exploatat regizoral şi actoriceşte – un cuplu comunică prin arii de operă, altul e cât pe-aci să explodeze de dorinţă, dar femeia încearcă să se stăpânească, spre buimăceala sexuală a soţului – momentul vibrează de senzualitate. Împăcarea finală a femeilor cu bărbaţii, care duce şi la încheierea păcii, e “happy-end”-ul piesei, în care nu lipsesc momentele emoţionante, deşi stârneşte mai mereu râsul.
În decorul funcţional şi costumele ingenioase create de regizor şi de Carmencita Brojboiu, actorii au întruchipat un univers pitoresc, colorat, “destrăbălat” şi totuşi cast în profunzime. Limbajul presărat cu cuvinte cu “p” nu supără, deşi poate fi şocant pentru pudibonzi. Excelentă evoluţia echipei de interpreţi, cu o remarcă specială pentru Hilda Peter (Lysistrata), Eniko Gyorgyjakab (Mirina), Vata Lorand (Kinesias), Miklos Bacs (Drakis) şi Julia Albert (Stratilisa).
DISTRIBUIE
Comenteaza
