Grupare mafiotă demnă de filmele americane, trimisă în judecată. Detalii ULUITOARE din rechizitoriu: racolarea, instruirea, modul de acţiune

18 membri ai unei reţele criminale autointitulate „Academia Infractorilor Români” au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT. Condusă o perioadă de la Cluj, gruparea mafiotă, extrem de bine pusă la punct, era specializată în comiterea de jafuri armate la magazine de lux din vestul Europei.

Liderul grupării, Adrian Marin-Botez, zis "Ţâţă", şi 17 locotenenţi ai acestuia au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT pentru 27 de tâlhării comise în Marea Britanie, Belgia, Italia, Franţa, Germania, Austria şi Danemarca, cu un prejudiciu de 8,5 milioane de euro.

Reţeaua a fost concepută, iniţiată şi organizată pe criterii militare, având o structură piramidală, cu un lider - comandant suprem şi mai multe eşaloane de conducere, subordonate acestuia. Fiecare palier era specializat şi condus de anumite persoane de încredere, cu grad de „ofiţer", ultimul eşalon fiind cel de execuţie, în cadrul acestuia fiind recrutaţi tineri, atât minori, cât şi majori, din tot judeţul Neamţ.

Racolările se făceau din rândurile tinerilor provenind din familii fără posibilităţi financiare, unii din orfelinate, alţii cu antecedente penale, dispuşi să se alăture grupării şi să comită jafuri armate la magazine de lux din vestul Europei, primind sume modice în raport de sumele de bani câştigate prin comiterea infracţiunilor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii DIICOT explică în detaliu cum erau recrutaţi membrii grupării, cum erau instruiţi, cum se desfăşurau jafurile, cum erau controlaţi, etc:

Celebra grupare mafiotă Pink Phanters, luată ca model

"Botez a pus bazele acestei organizaţii criminale în 2011, când, odată cu punerea sa sub acuzare pentru instigare la tentativă de omor calificat, ceilalţi co-inculpaţi au fost arestaţi, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă în lipsă la data de 09 mai 2011, dată de la care a şi fost dat în urmărire generală.

Iniţial, "Ţâţă" şi persoanele din apropierea sa aveau drept preocupări comiterea de infracţiuni de furt calificat pe timp de noapte, prin efracţie, din diverse centre comerciale din ţările vest europene. Ulterior, el a regândit strategia infracţională şi modurile de atac asupra magazinelor de comercializare a ceasurilor şi bijuteriilor de lux, prin folosirea de tineri nou recrutaţi în grupare pe care îi instruia pentru comiterea de jafuri în plină zi, imitând metodele folosite de celebra grupare infracţională Pink Phanters, apărută în spaţiul fostei Iugoslavii.

Astfel, prin violenţă şi ameninţare, bazându-se pe şocul celor atacaţi, membrii grupării reuşeau ca în câteva zeci de secunde să fure bijuterii, pietre preţioase şi ceasuri scumpe de ordinul milioanelor de euro.

Structură incredibil de bine pusă la punct

Această grupare s-a structurat şi s-a cristalizat de-a lungul timpului, ajungând chiar la „codificarea" regulilor şi a modului de organizare şi funcţionare, într-un aşa numit „Regulament al Academiei", având capitole distincte cu privire la profilul viitorului membru al academiei, un model de „contract secret de muncă", precum şi capitole referitoare la pregătirea fizică, psihică, teoretică, practică şi de anchetă, prin care trebuia să treacă fiecare recrut, precum şi un capitol distinct referitor la „judecata" la care trebuie să se supună cel care greşeşte ori trădează.

De asemenea, fiecare nou membru era dator să accepte deciziile luate ca urmare a judecăţii efectuate în „Comisia Membrilor", comisia fiind compusă din „comandatul suprem", „avocatul" celui acuzat, „contabilul Academiei", precum şi „ofiţer în rezervă, peste 50 ani", „ofiţer care a executat peste 10 ani", „ofiţer activ cu vechime de 5 ani".

Grupări desprinse din reţeaua mamă

Tot acest regulament stabilea că membrii cu gradul de „ofiţer" care au acţionat în cadrul acestei grupări pentru o anumită perioadă de timp, în speţă cinci ani, se pot desprinde şi „îşi pot întemeia o mică Academie", pe care s-o controleze singuri, dar cu acordul şi cu susţinerea „grupării mamă".

Probele existente au demonstrat că acest lucru este veridic, din gruparea iniţială desprinzându-se două fracţiuni, respectiv una care s-a cristalizat în jurul fratelui liderului, acesta şi membrii grupării sale fiind deja cercetaţi şi condamnaţi în Croaţia pentru o faptă de tâlhărie, iar membrii grupării sale fiind de asemenea condamnaţi pentru infracţiuni de furt calificat în Croaţia, iar o alta ce a acţionat independent şi ai cărei parte dintre membri sunt cercetaţi în stare de arest preventiv în Marea Britanie.  

Ambele celule infracţionale au folosit ca mod de operare comiterea de infracţiunii fără violenţă, respectiv infracţiuni de furt prin efracţie, pe timp de noapte, din magazine de bijuterii şi ceasuri scumpe.

Tinerii recrutaţi, duşi la "case de antrenament"

Într-o primă fază, membrii din eşaloanele superioare punctau potenţiali membrii executanţi, tineri cu sau fără antecedente penale din mediul urban ori rural al întregului judeţ Neamţ, pe care sub imperiul notorietăţii obţinute de „Ţâţă" în zonă, dar şi inoculând ideea unui câştig material substanţial, îi convingeau să se alăture acestei grupări. Ulterior, după o perioadă de probă, care putea dura în funcţie de aptitudini între o lună şi un an, li se dădea posibilitatea de a alege să rămână în cadrul grupării.

Imediat după recrutare, noii membrii erau transportaţi de pe raza judeţului Neamţ în alte judeţe din ţară, unde de la un anumit punct erau legaţi la ochi sau li se puneau saci pe cap şi erau duşi în mijloace de transport care nu permiteau observarea traseului ori locului, fiind conduşi conspirat în diverse „case de antrenament", special închiriate în acest scop. Măsurile avea ca scop şi ascunderea liderului, aflat în urmărire generală din 9 mai 2011, ca urmare a emiterii mandatului de executare a pedepsei de 12 ani închisoare.

Membrii, verificaţi mai ceva ca la Poliţie

Din probele administrate a rezultat că aceste „case de antrenament" aveau ferestrele acoperite pe interior cu folie neagră, lipită cu bandă adezivă, pentru a asigura deplina conspirativitate. În primele zile, fiecare membru era amprentat cu o tuşieră conform procedurilor poliţieneşti, îi erau făcute fotografii faţă/ profil, i se luau probe biologice din cavitatea bucală şi fire de păr (recoltare ADN), toate acestea fiind sigilate în punguţe de plastic şi anexate unui dosar complet deschis pentru fiecare nou membru.

În acesta erau trecute toate datele fiecăruia, rudele, prietenii, persoanele iubite, cazierul, comportamentul avut în eventualele anchete penale anterioare. Liderul grupării nota ulterior în dosarul fiecăruia impresia generală pe care i-o dădea noul membru. Toate acestea se derulau de faţă cu toţi membrii, nu separat cu fiecare.

<Casele de antrenament> erau închiriate cu banii grupării, de către inculpatele Niţă Andreea Ioana, Chirilă Ilinca Gabriela, şi, pe final, a fost folosită inculpata Gheorghiu Alexandra, recent intrată în grup, ca urmare a recrutării acesteia de către inculpatul Savu Florin Mircea, în diverse oraşe din ţară, respectiv în municipiile Bucureşti şi judeţul Ilfov, Cluj-Napoca şi Constanţa. Un apartament fusese închiriat în luna ianuarie 2015 în municipiul Timişoara de către inculpata Niţă Andreea Ioana, însă intervenţia autorităţilor şi prinderea inculpatului Marin Botez Adrian a condus la nefolosirea acestuia.

Recruţii, instruiţi la sânge

Programul de pregătire se desfăşura pe o perioadă de circa o lună de zile într-o ,,casă de antrenament'', timp în care personal liderul se ocupa personal de antrenamentul fizic şi psihic al noilor membri, aplicându-le acestora „corecţii fizice" în caz de insubordonare, neexecutare, încălcarea ordinelor primite ori regulilor grupării ori pur şi simplu pentru a le testa rezistenţa membrilor.

De asemenea, noii recruţi erau instruiţi în amănunt cum trebuie să se comporte şi ce să declare pe parcursul unei anchete penale ori în timpul interogatoriilor în cazul celor prinşi de poliţie după comiterea jafurilor, să nu folosească mijloace de comunicare (telefoane, internet) în „casele de antrenament" şi nici atunci când comit faptele pentru a nu putea fi localizaţi ori interceptaţi, să reţină date de identificare false şi să declare că sunt cetăţeni din Republica Moldova, pentru a îngreuna stabilirea identităţii de către autorităţile judiciare, să nu dea declaraţii în caz de depistare, să poarte două rânduri de haine la fapte, de un anumit fel şi să îşi modifice semnalmentele pentru a nu putea fi depistaţi după comiterea jafurilor.

În funcţie de aptitudinile fiecărui membru, i se atribuia un rol în cadrul „echipei/ brigăzii" ce urma să comită jaful. Antrenamentul presupunea activităţi practice, spre exemplu într-un interval scurt de timp noii membri trebuiau să înveţe să se echipeze şi să se dezechipeze de „hainele de muncă" (salopete, treninguri de culoare închisă, fără semne distinctive), să înveţe să spargă uşile şi vitrinele, folosind instrumente adecvate, să înveţe să adune/culeagă din vitrinele sparte obiectele fără a lăsa nici un fel de urme ADN, papilare, etc., antrenamentul fiind menit să dezvolte atât abilităţile membrilor ,,culegători" (cei anume stabiliţi să adune din vitrinele sparte bijuteriile/ceasurile în timpul jafurilor) de a sustrage bunurile în timpul jafului, cât şi a tuturor celor implicaţi, inclusiv modalitatea de părăsire a locului faptei. 

Mai mult decât atât, pregătirea viza antrenament fizic susţinut şi sport, întrucât deplasările din taberele improvizate în păduri, parcuri, zone cu vegetaţie din apropierea oraşelor se efectuau obligatoriu mergând pe jos ori folosind mijloace de transport în comun schimbate des, ceea ce presupunea rezistenţă fizică mărită, cu atât mai mult cu cât şi fuga de la locul faptei se realiza în acelaşi mod, pe rute diferite.

Tot în cadrul antrenamentului, liderul era cel care explica şi aplica sancţiunile şi stabilea rangul şi poziţia fiecărui nou recrut. În unele cazuri, antrenamentele se derulau nu numai în casele şi apartamentele închiriate în acest scop ori în oraşele unde se aflau acestea, ci şi la Marea Neagră sau chiar în străinătate, de exemplu la Strasbourg, Franţa, ori Torino, Italia.

Trimişi în străinătate pe cont propriu, dar controlaţi de lider

După pregătirea de rigoare, membrii executanţi recrutaţi şi antrenaţi pe teritoriul României de către lider primeau mici sume de bani cu care efectuau deplasarea în ţara stabilită, în cursul urmăririi penale stabilindu-se că deplasarea se realiza în mai multe moduri, cu autoturismele grupării, cu diverse curse de persoane, cu avionul, în grupuri mici sau separaţi, ulterior „brigada" reunindu-se într-un anume loc prestabilit.

De regulă, membrii executanţi se îndreptau spre periferia oraşelor de destinaţie, în locuri cu vegetaţie abundentă, păduri, parcuri, zone industriale, campând în corturi cumpărate din oraşele respective ori dormind direct sub cerul liber, tabăra improvizată fiind denumită codificat „stup", fără a utiliza telefoane sau alte aparaturi electronice. Doar şeful „brigăzii" avea un telefon mobil cât mai puţin sofisticat, cu care ţinea legătura cu liderul din România, pentru a-i comunica întreaga operaţiune şi a primi acceptul acestuia cu privire la modul de comitere a faptei. De cele mai multe aceste comunicaţii erau de tip sms, tocmai pentru a face imposibilă identificarea după voce a persoanei care poartă comunicaţia.

După ce magazinele de bijuterii şi ceasuri de lux ce urmau a fi atacate erau punctate de către „ofiţerul" şef al grupului/ brigăzii, erau vizualizate măsurile de protecţie/ securitate ale acestora, se stabileau posibilităţile de atac, traseele de fugă şi locul sau locurile în care vor fi lăsate temporar bunurile sustrase, cum ar fi gropi special săpate pe rutele de fugă sau pubele de gunoi manevrate de alţi membri ai grupării.

Trebuie menţionat că hotărârea finală de atac asupra unui magazin ţintă nu se lua exclusiv de ofiţerul respectiv, acesta anunţându-l în modul prestabilit pe liderul Marin Botez Adrian zis „Ţâţă" de fiecare dată despre intenţia sa şi primind dispoziţiile acestuia.

Jafurile, executate după reguli prestabilite

Odată stabilite ţintele, denumite codificat „fente", membrii grupului se organizau în aşa fel încât să poată avea acces în magazinele de bijuterii vizate, acestea fiind de obicei protejate prin două uşi securizate (sistem double doors), astfel că la intrare se prezentau unul sau doi dintre membrii grupului, îmbrăcaţi elegant, uneori deghizaţi în femei, pentru a-i determina pe proprietari să deschidă prima uşă de acces, sistemele cu două uşi de acces având tocmai rol de securitate.

La momentul în care prima uşa se deschidea, din spatele lor pătrundeau în forţă ceilalţi membrii ai grupului, purtând cagule, eşarfe, şepci, căciuli, primul forţând cea de-a doua uşă de acces cu barosul sau toporul.

Odată intraţi cu forţa în magazin, prin utilizarea violenţelor şi sub ameninţare cu diverse arme (de la arme de jucărie, la şurubelniţe şi cuţite), spărgând vitrinele cu ciocane şi alte obiecte contondente, membrii grupării sustrăgeau rapid ceasurile de mare valoare şi bijuterii din metale şi pietre preţioase, după care dispăreau pe rute diferite, abandonând la locul faptei uneltele folosite şi aruncând în locurile prestabilite sacii cu bunurile sustrase.

De menţionat faptul că fiecare dintre executanţi avea un rol bine stabilit, pentru care de altfel fusese şi antrenat specific, unii determinând personalul magazinului să deschidă prima uşă, un altul spărgând-o pe cea de-a doua cu ajutorul unui baros/ topor, alţii exercitând ameninţarea cu arme reale/ false sau obiecte contondente asupra vânzătorului şi personalului de pază, alţii spărgând efectiv vitrinele, în modalitatea descrisă anterior, în urma acestora venind „culegătorii", cei care efectiv adunau din vitrinele sparte ceasurile şi bijuteriile pe care le introduceau în rucsaci special achiziţionaţi şi purtaţi invers, respectiv în faţă.

Pe tot timpul derulării faptei, care de obicei nu dura mai mult de 60 de secunde, o altă persoană din grup „ţinea de şase", respectiv asigura perimetrul din exteriorul magazinului, pentru a le putea permite scăparea cu prada celor din interior. Aceasta avea şi rolul de a împiedica închiderea şi blocarea uşilor de acces, fiind totodată pregătită să creeze diversiune, în sensul aruncării de sticle incendiare (cocktail Molotov), care să distragă atenţia publică şi să facă posibilă scăparea celor implicaţi.

Bunurile furate, aduse spre valorificare în România

Odată ce jaful era realizat, toţi executanţii părăseau în fugă magazinul, de cele mai multe ori pe jos, uneori folosind biciclete închiriate, culegătorii mergând spre locurile prestabilite, unde au fost săpate în prealabil gropi în care lăsau „prada", acoperind-o cu pământ.

După câteva zile în care rămâneau ascunşi şi aşteptau să vadă reacţiile autorităţilor, ofiţerul revenea să o dezgroape pentru a o transfera persoanei de încredere a liderului, trimisă special din România pentru a o prelua şi a o transporta în ţară, unde era şi valorificată.

În pofida prinderii membrilor executanţi, de cele mai multe ori asupra acestora nu au fost găsite bunurile sustrase, ceea ce demonstrează că marfa furată ajungea de cele mai multe ori în ţara noastră. Din probe a reieşit că o metodă de aducere a bunurilor sustrase în România era aceea a ascunderii acestora în autovehicule uzate cumpărate din diferite ţări europene şi aduse pe platformă în România, evitându-se în acest fel un control mai amănunţit asupra autoturismelor în cauză.

Odată ajunsă în siguranţă în ţară marfa furată, după evaluarea preliminară făcută de către lider personal, aceasta era înmânată persoanei de încredere cu atribuţii pe linia valorificării bunurilor, iar acesta, prin legături personale, dar şi alte legături stabilite cu diverşi patroni de case de amanet sau magazine de ceasuri, o valorificau. Procurorii DIICOT susţin că există suspiciuni rezonabile că aceste persoane cunoşteau provenienţa ilicită a bunurilor, dată fiind valoarea mare de piaţă a acestor şi preţul relativ mic solicitat, coroborat cu lipsa documentelor de provenienţă.

Din probele dosarului rezultă că gruparea era una de o periculozitate deosebită, constituită pe criterii clare, extrem de bine organizată, cu un număr impresionant de membri, ce dispune de reguli clare stabilite de lider, „codificate", în care „brigăzile" formate aveau capacitatea de a acţiona independent unele de altele, regrupându-se şi reconfigurându-se din mers, pentru a ataca alte ţări şi a îngreuna în acest mod cercetările organelor judiciare, acestea acţionând chiar şi în lipsa liderului ori a membrilor din primul eşalon, „ofiţerii" şi executanţii „soldaţii", beneficiind de instrucţie, pregătire şi antrenament suficient, cunoscându-şi rolul şi sarcinile extrem de bine.

"Ţâţă", mereu în control

Cu toate acestea, "Ţâţă" şi-a exercitat controlul şi coordonarea prin intermediul corespondenţei scrise, purtate cu cei „căzuţi la faptă", comunicând într-un limbaj codat, pe care fiecare membru a fost instruit să îl descifreze. Astfel, el sugera necooperarea inculpaţilor cu organele de anchetă în cursul urmăririi penale şi afirmarea nevinovăţiei doar în faţa magistratului judecător.

Autorii jafurilor, în marea lor majoritate, au aplicat regulile învăţate în Academie, aşa încât au refuzat orice fel de colaborare cu organele judiciare atât străine, parţial şi cu cele române, susţinând „poezia" „sunt minor, orfan, drogat, îmi pare rău etc." Acest comportament generalizat adoptat de toţi membrii grupării arestaţi în străinătate are la bază perioadele de pregătire anterioare comiterii faptelor la care au luat parte, în care au fost instruiţi ca în cazul în care sunt arestaţi să nu dea niciun fel de declaraţii, să-şi declare alte identităţi decât cele reale, cu precădere datele unor persoane din Republica Moldova, să se declare minori etc.

Inculpatul Marin-Botez Adrian a fost urmărit general în perioadele 09.05.2011-20.05.2014 (3 ani) şi 01.07.2014-16.01.2015 (6,5 luni), când în urma unei erori a angajaţilor centrului de arest preventiv nr. 1 Bucureşti acesta a fost eliberat în chiar ziua condamnării definitive la pedeapsa închisorii prin interpretarea eronată a minutei de şedinţă.

De-a lungul celor două perioade în care acesta a fost urmărit general, a beneficiat constant şi susţinut de sprijinul membrilor grupării sale, care i-au asigurat scăparea, astfel că acesta a continuat să plănuiască, să instruiască şi să instige noi membrii executanţi, proaspăt recrutaţi.

Scăpat din mâna oamenilor legii, şi-a refăcut gruparea

S-a dovedit faptic că gruparea a avut capacitatea de a se reconstitui şi acţiona în continuare pentru scopul pentru care a luat fiinţă, atât în prezenţa dar şi în lipsa inculpatului Marin-Botez Adrian, care în fiecare moment cât s-a sustras rigorilor legii şi-a reluat activitatea infracţională fiind în permanentă legătură cu membrii importanţi ai grupării.

Astfel, imediat după eliberarea sa eronată din arest în noaptea de 30.06.2014 - 01.07.2014, acesta s-a îndreptat spre municipiul. Constanţa şi a luat legătura cu membrii grupării sale pentru a-şi asigura scăparea. Metodele de investigare speciale utilizate au relevat în mod clar capacitatea de reacţie rapidă a membrilor grupării, ermeticitatea acesteia, limbajul codat, coordonarea, controlul şi capacitatea financiară ridicată a reţelei, capabile să se organizeze în câteva ore pentru a asigura protecţie liderului său în faţa autorităţilor.

Sediu restabilit la Cluj

Liderul nu numai că a continuat să se sustragă executării pedepsei, dar şi-a refăcut gruparea criminală prin recrutarea de noi membrii, antrenarea acestora şi instigarea la comiterea de infracţiuni de tâlhărie, într-o casă închiriată de pe raza municipiului Cluj-Napoca. Chiar şi după cea de-a doua prindere a inculpatului, la data de 16.01.2015, pe raza municipiului Cluj-Napoca, după încarcerare, inculpatul a continuat coordonarea activităţii prin intermediul inculaţilor Savu Florin Mircea, Niţă Andreea Ioana şi chirilă Ilinca Gabriela, persoane care îl vizitau în arest.

Grupul infracţional îşi plănuia minuţios loviturile, bazate pe antrenamente riguroase, pe studiu de cataloage cu mărci renumite de ceasuri, pe vizionare de clipuri pe internet ale unor fapte similare comise de cunoscuta grupare criminală Pink Phanters, până la studierea topografiei locurilor din ţările unde urmau să atace, urmând pas cu pas regulile stabilite.

În cursul urmăririi penale s-au administrat probatorii care au demonstrat legătura între un număr de 29 de infracţiuni, din care 27 infracţiuni de tâlhărie (fapt consumat şi tentative) comise în Marea Britanie, Belgia, Italia, Franţa, Germania, Austria, Danemarca şi 2 infracţiuni de furt calificat comise în Andora şi Marea Britanie. Prejudiciul total reţinut în cauză este în sumă de 8.452.667 euro".

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii, iar dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.