Haddaway, la Zilele Turzii

Haddaway, la Zilele Turzii
Unul dintre muzicienii în vogă ai anilor ’90 va urca pe scenă sâmbătă, cu ocazia sărbătorii de la Turda.
“What is Love” şi “Tu es Foutu” sunt două dintre hiturile pe care le vor asculta spectatorii cu ocazia Zilelor Municipiului Turda, care vor avea loc între 27 şi 29 august. Printre muzicienii invitaţi se numără Haddaway (foto), Viţa de vie sau In-grid. Programul mai include expoziţii de artă, canine şi columbofile, vernisaje, simpozioane şi decernări de premii.

Deschiderea oficială a Zilelor Turzii va avea loc vineri, la 10:00, la primăria oraşului, urmată la ora 12:00 de ExpoFlora, la Colegiul “Mihai Viteazul”. Primul spectacol din program, susţinut de Ansamblul folcloric “Datina” al Casei de Cultură, începe la ora 19:00. Concomitent, pe scena de pe strada Tineretului vor cânta solista de folclor Mariana Deac, iar, de la ora 20:00, formaţiile Viţa de vie şi Night Shift (Serbia).

Sâmbătă, de la ora 10:00, Parcul Central va găzdui “Jocurile vacanţei”. Seara, începând cu ora 19:00, începe seria concertelor pe scena de pe strada Tineretului, cu Şuie Paparude, Taxi şi Haddaway.

“Jocurile vacanţei” continuă şi duminică, tot de la 10:00, în Parcul Teilor, cu concursuri de karaoke, role şi biciclete. De la ora 17:00 vor evolua ansamblurile “Comori Ardelene” şi “Crăişorii”. Seara, de la ora 19:00, pe scena de pe strada Tineretului cântă Smiley, Horia Brenciu and Band şi In-grid. Zilele Turzii se vor încheia cu un foc de artificii.


Comenteaza