Haos pe aeroporturile din Europa

Haos pe aeroporturile din Europa

​Mai mult de jumătate din angajații aeroporturilor europene au fost disponibilizați în timpul pandemiei, iar acum nu se găsesc suficienți oameni pentru a face față cererii. În plus, foarte mulți lucrători din industrie nu mai sunt de acord să lucreze pe aceiași bani, în contextul inflației galopante care a lovit Europa.

Acțiunile sindicale din transportul aerian au început în luna mai și s-au intensificat în iunie în Franța, Italia, Marea Britanie, Spania și Germania, dar probleme au fost și în multe alte țări. În ultimele 15 zile, companiile europene au anulat din cauza grevelor 41.000 de zboruri programate între 1 iulie și 30 septembrie, conform Tgcom24.

Ce pot face călătorii care vor să plece în vacanță?

Ramona Colea, Manager General companie care reprezintă drepturile pasagerilor: "Să-și cumpere un bilet cât mai aproape este posibil de data călătoriei. Dacă nu este absolut necesar să călătorească cu bagaj de cală, să nu o facă. Să își ia doar bagaj de mână. Foarte important, să-și ia zboruri care să fie cuprinse în aceeași rezervare".

Dacă zborul se anulează cu mai puțin de 14 zile înainte de data călătoriei, pasagerii pot primi câteva sute de euro. Asta pe lângă rambursarea banilor pe bilet, reprogramarea zborului sau schimbarea destinației. Păgubiții pot depune plângere la ANPC sau se pot adresa unui avocat.

Comenteaza