Hoteluri amendate pentru mâncare expirată şi mizerie

Hoteluri amendate pentru mâncare expirată şi mizerie
Controale recente ale Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj au scos la iveală nereguli de igienă la hotelurile Melody, Sport şi Cristian.
Comisarul-şef al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Cluj, Mircea Radu, a precizat că amenzile însumate pentru cele trei hoteluri se ridică la 7.000 de lei. Amenzi au mai fost date în câteva baruri din oraş.

“Am constatat deficienţe la nivelul blocului alimentar. Mai exact, am găsit mizerie. Nu foarte mare, însă spaţiile respective nu erau în mod sigur întreţinute aşa cum ar trebui să fie nişte locuri în care se depozitează hrană şi se găteşte”, a precizat Mircea Radu. Mai mult, inspectorii instituţiei au constatat în respectivele spaţii prezenţa unor alimente care prezentau miros şi aspect necorespunzător, multe dintre ele având termentul de garanţie expirat. De asemenea, cele trei unităţi avea nereguli la separarea spaţiilor de fumători de cele destinate nefumătorilor. În urma acestor constatări, au fost aplicate amenzi în valoare de 3.000 de lei pentru Hotelul Sport şi de câte 2.000 de lei pentru unităţile de cazare Melody şi Cristian.

“Am primit amendă, însă noi nu avem mizerie la bucătărie. Au găsit numai nişte produse expirate, că vremea trece... A fost doar o întâmplare, am remediat pe loc situaţia”, a declarat Marius Trif, directorul hotelului Melody. Controalele fac parte dintr-o acţiune mai amplă, în cadrul căreia au fost verificate până acum mai multe asemenea unităţi de două şi trei stele. “Acţiunile de acest fel în cadrul hotelurilor nu s-au încheiat, urmează să mai verificăm şi altele în această perioadă”, a mai spus directorul OJPC Cluj.

Inspectorii OJPC au mai verificat 19 cafenele, terase şi baruri şi au constatat că 17 dintre acestea prezintă diverse nereguli. “Marea majoritate nu au informat suficient publicul pe meniuri sau au folosit denumiri improprii pentru diferite sortimente de băuturi”, a explicat Mircea Radu. Alte nereguli grave constatate în respectivele localuri constau în folosirea doar a substanţelor degresante, nu şi a dezinfectantelor la curăţarea veselei sau în lipsa apei calde ori a controalelor medicale efectuate de către angajaţi. Au fost aplicate la final 21 de sancţiuni, opt avertismente şi 13 amenzi, în valoare totală de 18.500 de lei.

În urma sutelor de plângeri din partea clujenilor, OJPC a verificat şi trei unităţi bancare care operau comisioane ilegale şi nu îşi informau clienţii conform legii. Amenzile aplicate au fost de 100.000, 70.000, respectiv 20.000 de lei.

Comenteaza