Foto Hoţi cu cagule, la furat de ţigări în Iara. Au ajuns după gratii

Hoţi cu cagule, la furat de ţigări în Iara. Au ajuns după gratii
Hoţi cu cagule, la furt de ţigări în Iara. Au ajuns după gratii
Hoţi cu cagule, la furt de ţigări în Iara. Au ajuns după gratii
Hoţi cu cagule, la furt de ţigări în Iara. Au ajuns după gratii

Patru persoane au fost reținute de către polițiștii clujeni după ce au pătruns, mascaţi, într-un magazin din Iara și au furat peste 1.200 de pachete de țigări, în valoare de aproximativ 17.000 de lei.

Potrivit IPJ Cluj, la data de 27 octombrie în jurul orei 03.15, poliţiştii din Turda s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea unui furt dintr-un magazin de pe raza comunei Iara, judeţul Cluj, de unde au fost sustrase ţigări.

Aceştia au stabilit că persoane necunoscute, care aveau fața acoperită, prin forțarea sistemului de închidere și anihilarea sistemului de alarmare, au pătruns în interiorul magazinului și au sustras 1254 de pachete de țigări.

Cauza a fost preluată de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, care, împreună cu  suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, au reușit să identifice persoanele bănuite de furt.

Inițial, a fost găsit autoturismul cu care aceștia se deplasau,  abandonat pe un teren viran la ieșire din orașul Teiuș, județul Alba. În autoturism, poliţiştii au găsit și ridicat telefoane mobile, instrumente de spargere, cagule și 1254 de pachete de țigări.

Ulterior, au fost depistate și persoanele implicate în comiterea faptei, fiind vorba despre doi bărbați, de 33 și 34 de ani, și două femei, de 18 și 22 de ani, din județul Timiș. 

Cei doi bărbaţi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar, la data de 28 octombrie, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile de către magistrații Judecătoriei Turda.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Alba și Timiș.

Comenteaza