Şi-a băgat bunica în spital şi a ameninţat o altă femeie cu moartea
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iun 2017, 13:21
- Eveniment
- Ascultă știrea

În fapt, în seara zilei de 10 iunie 2017, în jurul orelor 23:00, agresorul aflat în stare de ebrietate ar fi pătruns fără drept în curtea şi în locuinţa bunicii sale, în vârstă de 88 de ani din comuna Săvădisla, judeţul Cluj şi după unele discuţii contradictorii, i-ar fi aplicat acesteia mai multe lovituri. Victima a suferit leziuni care necesită pentru vindecare un număr de 65-70 zile îngrijiri medicale. Ulterior, după ce femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, bărbatul a distrus mai multe bunuri din locuinţa victimei şi i-ar fi sustras dintr-un portofel o sumă de bani. De asemenea, a doua zi, agresorul ar fi amenintat cu moartea o femeie în vârstă de 29 de ani din localitate, rudă cu el.