Şi-a petrecut Crăciunul după gratii după ce a vrut să îşi ucidă fratele

Şi-a petrecut Crăciunul după gratii după ce a vrut să îşi ucidă fratele

Prea mult alcool şi o ceartă puteau duce la o tragedie, într-o familie din judeţul Cluj.

Poliţiştii au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 30 de ani, în urma unui conflict dintre acesta și fratele său. Ulterior, magistrații l-au arestat pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de omor.

La data de 25 decembrie, magistraţii Tribunalului Cluj au dispus arestarea pentru o perioadă de 30 de zile a unui bărbat de 30 de ani, din comuna Mociu, judeţul Cluj, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la infracțiunea de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

În 23 decembrie, bărbatul, în timp ce se afla la domiciliul său din comuna Mociu, fondul consumului de alcool în exces și a unor discuții în contradictoriu, i-ar fi provocat leziuni fratelui său, în zona intercostală, după ce ar fi aruncat cu un cuțit înspre acesta.

Poliţiştii Secției 2 Poliție Rurală Apahida l-au reținut pentru 24 de ore pe bărbat în Ajunul Crăciunului, pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.

Concluziile medico-legale provizorii au indicat că viața victimei (bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Mociu) a fost pusă în primejdie. Astfel, a fost dispusă schimbarea încadrării juridice în tentativă la infracțiunea de omor, iar magistrații Tribunalului Cluj l-au arestat preventiv pentru 30 de zile pe bărbat.

Comenteaza