I-au prins în flagrant pe angajaţii supermarket-ului, când schimbau etichete la produsele expirate VIDEO

I-au prins în flagrant pe angajaţii supermarket-ului, când schimbau etichete la produsele expirate VIDEO
Atentie la produsele pe care le cumparati din magazine. Pentru a scoate un profit cât mai mare, există comercianţi care ajung să falsifice etichetele produselor. Un asemenea caz a fost surprins de inspectorii de la Protecţia Consumatorului, porniţi deja în obişnuitele controale dinaintea sărbătorile de iarnă.

Angajaţii unui supermarket au fost prinşi în flagrant când încercau să schimbe etichetele de la mai multe produse care uramu să expire sau erau deja expirate. Cu siguranţă ar fi reuşit acest lucru, dacă cei de la Protecţia Consumatorului nu i-ar fi prins asupra faptului.

"E un caz pe care l-am descoperit oarecum în flagrant, adică exact atunci când dezambalau şi dezetichetau produsele şi urmau să fie ambalate într-o altă etichetă", spune şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, Mircea Radu.

Dacă la faţa locului comisarii nu au reuşit să discute decât cu angajaţii, conducerea supermarketului va fi cea care va trebui să dea socoteală pentru cele întâmplate. "Urmează să vină la comisariat pentru întocmirea documentelor. Sancţiunea e cuprinsă între 2.000 şi 20.000 de lei, în funcţie de gr4avitate, dar cu siguranţă va fi o sancţiune mare", a spus el.

Reprezentanţii supermarketului nu comentează în niciun fel acuzaţiile aduse.

Inspectorii de la Protecţia Consumatorului spun că în perioada următoare controalele vor continua şi la alte magazine.

Comenteaza